Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Marin Barbu, a declarat că adversara de miercuri, Steaua, nu este imposibil de învins și că jucătorii ploieșteni trebuie să profite de criza pe care o traversează formația bucureșteană.
„Nu e ușor, dar nici imposibil să bați Steaua. Trebuie să profităm de criza pe care o traversează. Am stat cu băieții în cantonament, ne-am antrenat și atât. Ne-am bucurat vreo 2-3 ore că am bătut Clujul. Ar fi fost mai bine să jucăm în Ghencea, ar fi fost o presiune mai mare pentru ei. La Steaua e greu să joci când nu ai suporterii aproape„, a spus Barbu.
Marin Barbu consideră că nu se poate face o tragedie dintr-un joc pierdut, precizând că nu este de acord cu gestul tehnicianului stelist Mihai Stoichiță, care ar fi plâns după meciul cu Unirea Alba Iulia: „Și cu mama dacă joc tenis de masă, și tot vreau să câștig. De plâns, nu plâng la fotbal. Nu poți face o tragedie dintr-un joc pierdut”.
Directorul executiv al clubului Astra, Costel Lazăr, a declarat că accesul publicului va fi liber la meciul de duminică, împotriva formației Oțelul. „Clubul va elibera la casele de bilete invitații gratuite pentru suporteri. Atmosfera a fost incredibilă cu CFR, nu am avut la niciun meci un asemenea public. M-au sunat foști coechipieri de la Petrolul și mi-au spus că niciodată nu credeau că o să strige pentru Astra”, a afirmat el.
Costel Lazăr a mai spus că Astra îi va acționa pe fostul antrenor Nicolo Napoli și secunzii săi Bussolin și Ferraris la comisiile LPF, cei trei fiind obligați să restituie 50 la sută din primele încasate pentru plecarea de la echipă. „Napoli a plecat în Italia fără să plătească chiria, lumina și cablul de la apartament, unde datorează 17 milioane”, a adăugat oficialul ploieștean.
Meciul Steaua București – Astra Ploiești, din etapa a XXXI-a a Ligii I, este programat miercuri, la ora 20.30. Partida se va disputa pe stadionul „Gloria” din Buzău, deoarece Comisia de Disciplină a LPF a suspendat pentru o etapă terenul „roș-albaștrilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER