Problemele financiare pe care Dinamo le are în această vară au stabilit o strategie de avarie în „Groapă”. Cu datorii serioase la activ și fără șanse mari de a aduce bani în club, acționarii roș-albilor speră să-l vândă pe Torje. Dar cele 5 milioane de euro la care speră șefii lui Dinamo sunt tot mai greu de obținut.
„Câinii” încearcă să valorifice orice activ pe care-l au la dispoziție în acest moment. Torje și Alexe sunt numele cel mai des rostite când vine vorba de plecări de la Dinamo, dar niciunul dintre ei nu a putut fi vândut până acum. Problema principală este prețul, 5 milioane de euro pentru fiecare.
„Nemții” noștri îl blochează pe Torje În ultimele șase luni, unul din subiectele de bază la Dinamo a fost „unde pleacă Torje?”. Încă din pauza de iarnă, o listă întreagă de echipe s-au interesat rând pe rând de situația mijlocașului. Hamburg, Wolfsburg, Lokomotiv Moscova, Dinamo Moscova, Cesena, Lille au pus ochii pe Torje, dar echipele din Germania au fost cele mai insistente. Numai că, în contextul în care românii ajunși în Bundesliga au stat mai mult pe bancă decât pe teren, nemții au dat puțin înapoi. Rând pe rând, Ioniță – luat de Koln pe 2,5 milioane de euro, Deac – care a costat-o 3 milioane de euro pe Schalke și Marica – cu 8 milioane de euro plătite de Stuttgart, au atras critici la adresa lor în ultimul sezon.
Împrumut sau bani mai puțini În aceste condiții, Dinamo a primit oferte mult sub cele cinci milioane de euro dorite de șefii din „Ștefan cel Mare” sau varianta unui împrumut, neagreată însă. Dacă Torje va rămâne la Dinamo, acționarii din „Groapă” vor avea mari probleme în a asigura un buget decent pentru noul sezon.
Evoluția jucătorilor români
Jucător minute jucate goluri cost Alexandru Ioniță 99 0 2,5 Ciprian Marica 868 3 8 Ciprian Deac 90 0 3 * sumele sunt exprimate în milioane de euro
Ultimii români plecați
Jucător Echipă Destinație An Sumă Bogdan Stancu Steaua Galatasaray 2011 5 Ciprian Deac CFR Schalke 2010 3 Alexandru Ioniță Rapid FC Köln 2010 2,5 Gigel Bucur Timișoara Kuban 2010 1,8 Dorin Goian Steaua Palermo 2009 2 Laszlo Sepsi Bistrița Benfica 2009 1,8 Adrian Ropotan Dinamo Dinamo Moscova 2009 3 Nicolae Dică Steaua Catania 2008 2 Ștefan Radu Dinamo Lazio 2008 5,4 Cristian Săpunaru Rapid FC Porto 2008 6 Ionuț Mazilu Rapid Dnepr 2007 3,8
„Fiecare speră să joace într-un campionat mai puternic, dar nu toți pot. Asta nu înseamnă că România are un campionat slab”, Cristi Pulhac, fundaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER