Liță Dumitru a reacționat vehement după declarațiile lui Eugen Trică, antrenorul celor de la CFR Cluj, de la finalul partidei Steaua-CFR 1-0.
Trică a declarat la conferința de presă de după Steaua-CFR Cluj, 1-0: „Nu v-a plăcut ce ați văzut în seara asta, un derby Steaua – CFR? Ce vreți să vedeți în sezonul următor, Steaua – Voluntari, Steaua – Chiajna? Vom lua cele 24 de puncte înapoi. Acele puncte au fost câștigate de jucători care au făcut două dușuri. Din sezonul următor ne batem la titlu”.
„Îi mulțumim lui Trică că are grija noastră. Să nu uite că a fost pe aici și i-a fost bine. Noi jucăm acolo unde ne e locul pentru că avem stabilitate financiară. Dacă deranjăm trebuie să ne suporte și la derbyuri bucureștene. Dacă Trică a jucat bine cu echipa lui, cu Steaua, îl felicităm, dar să ne lase în pace. Dacă au jucat bine cu Steaua și nu meritau să piardă, nu înseamnă că suntem noi de vină. Noi nu suntem echipă în insolvență și suntem cu plățile la zi”, a declarat Liță Dumitru.
Eugen Trică și-a încheiat cariera de jucător la Concordia Chiajna, în sezonul 2010/2011 și a promovat cu echipa ilfoveană în prima ligă din postura de căpitan de echipă. În primul sezon în elita fotbalului din România pentru gruparea din vestul capitalei, Eugen Trică a fost manager sportiv, dar a mai jucat un meci contra formației pe care o antrenează acum, CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER