Tehnicianul Florin Marin a ajuns, luni, la un acord privind rezilierea contractului cu FC Rapid, urmând să preia funcția de antrenor principal al echipei ACS Poli Timișoara, rămasă vacantă după demisia lui Dan Alexa.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, agenției de presă MEDIAFAX, că Florin Marin a solicitat rezilierea pentru a putea semna contractul cu grupărea bănățeană. „Domnul Florin Marin mi-a solicitat să reziliem contractul și am fost de acord după ce mi-a spus de oferta pe care o are. Dânsul e dorit la Timișoara, o echipă din Liga I cu alte posibilități, și atunci am fost de acord. Urmează să semnăm și rezilierea după care ne vom orienta către un alt antrenor”, a spus Moraru.
Surse din cadrul grupării giuleștene au declarat, pentru MEDIAFAX, că oficialii FC Rapid negociază deja cu Dan Alexa, antrenorul care a renunțat la conducerea tehnică a formației ACS Poli Timișoara. Acesta urmează să ajungă, marți, la București, pentru a discuta termenii contractuali cu conducerea FC Rapid.
Antrenorul Florin Marin a fost instalat la conducerea tehnică a formației Rapid, care va evolua în acest sezon în Liga a II-a, la 24 iulie. El va prelua postul lăsat liber de Dan Alexa, care a demisionat de la ACS Poli Timișoara, vineri seară, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER