Ultimatum!** „U” poate ajunge sâmbătă pe loc retrogradabil! Badea, în pericol

Ultimatum!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Niculescu avertizează că jocul de sâmbătă este crucial pentru
echipa clujeană. Cu cele mai mari investiții în transferuri din
întreaga sa istorie, „alb-negrii” se apropie de zona
retrogradării.

Ionuț Badea a scos numai 2 puncte în patru meciuri pe banca
Universității Cluj, iar ultimele rezultate și mai ales jocul
neconvingător îi complică situația tehnicianului. Suporterii au
început deja să-l conteste, după meciul de la Vaslui, și îi
reproșează în special faptul că golgheterul Niculescu a fost scos
din echipă. Dacă formația nu va câștiga cel puțin unul din
următoarele 2 jocuri, Florian Walter ar putea și el să se gândească
serios la o schimbare pe banca tehnică. Dacă pierde sâmbătă la
Bistrița cu Urziceni, clubul studențesc va ajunge în mod sigur pe
un loc retrogradabil, lucru de neconceput pentru patronul lui „U”
în condițiile în care a investit numai în această iarnă aproape 2
milioane de euro în transferuri. Ionuț Badea este al optulea
antrenor al lui „U” începând cu vara anului 2009, atunci când
echipa a fost preluată de Walter.

Niculescu: „Cu Urziceni e crucial”

Golgheterul care nu a jucat niciun minut la FC Vaslui a vorbit
despre situația lui. „Nu cred că există niciun jucător în lumea
asta care să fie bucuros când nu joacă, dar mai am timp să joc”, a
spus Claudiu Niculescu, îngrijorat de situația echipei. „Echipa nu
reușește să câștige și va fi din ce în ce mai greu. Suntem obligați
să batem. Există o presiune în plus pe noi după primele două etape
din 2011. Cu Urziceni va fi un meci crucial pe care trebuie să-l
câștigăm”, a mai zis Claudiu Niculescu.

3 antrenori au stat
în acest sezon pe banca lui „U”: Marian Pană, Claudiu Niculescu și
Ionuț Badea

5
tehnicieni au pregătit-o sezonul trecut pe Universitetea: Palilla,
Popescu, Țălnar, Dulca și Hizo

7 partide
consecutive fără victorie are Universitatea. Clujenii s-au bucurat
ultima dată pentru victorie pe 1 noiembrie, 1-0 la Alba Iulia cu
Astra

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere "gaura"! "400.000? Nu-i vrei pe…
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Este știrea momentului pentru milioane de români
Este știrea momentului pentru milioane de români
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de rup papucii
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de…
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din sat
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din…
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
×