În noiembrie 2010, la revenirea lui Meme Stoica în Ghencea, Gigi Becali l-a avertizat că are de îndeplinit o condiție: să rezolve pe cale amiabilă procesul cu impresarii lui Andrey Nazario și Elton, după ce primii au dat clubul roș-albastru în judecată.
Actualul manager general al Stelei și-a pus în ultimul timp aproape tot clubul în cap. Ultimul motiv: De mai bine de un an, din cauza managerului roș-albaștrilor, care a intermediat transferurile lui Andrey Nazario și Elton, Steaua a fost acționată în instanță. Nici până acum patronul roș-albaștrilor nu a plătit către firma de impresariat Sport Men Consultoria din Brazilia comsioanele către agenții celor doi jucători.
Gigi: „Să răspundă cu banii lui”
Concret: în luna iulie a anului 2010, la trei ani după ce fotbaliștii respectivi părăsiseră Steaua, clubul roș-albastru a fost dat în judecată. La vremea respectivă, Gigi Becali a declarat: „Nu e problema mea, eu am plătit tot, iar dacă Meme s-a înțeles și la comisioane cu ei, atunci el să răspundă! Nu mă interesează pe mine că el a plecat acum la Unirea Urziceni, va răspunde cu banii lui!”. Tot în acel timp, ProSport a luat legătura cu Ionel Clip, avocatul firmei impresarilor brazilieni. „Gata, am rezolvat problema cu Steaua. La următorul termen vom stinge litigiul”.
ProSport a aflat că pe 22 iunie 2011, la Tribunalul București, procesul era în continuare pe rol! Contactat din nou telefonic, de această dată Ionel Clip s-a arătat foarte dezamăgit. „Da, domnule, procesul e în continuare pe rol, deoarece clienții mei nu și-au recuperat nici până acum banii de la clubul Steaua. Nu-mi vine să cred! Nu vreau să vorbesc de Mihai Stoica, deoarece procesul este în curs de derulare”, ne-a spus acesta
119.048 de euro este comisionul pe care agenții brazilieni îl cer Stelei pentru transferul lui Elton
500.000 de euro a plătit Steaua pentru transferul lui Andrey
178.000 de euro este comisionul pe care agenții brazilieni îl cer Stelei pentru transferul lui Andrey
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER