Kapetanos, „între Stele”. Grecul poate pleca gratis în străinătate, dar pentru un transfer în Ghencea Paszkany cere 500.000€

Redactor:
Daniel Lup
Kapetanos,
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Steaua București și-a manifestat interesul pentru Pantelis Kapetanos, atacantul a intrat și în vederea echipei Steaua Roșie Belgrad, unde este dorit de antrenorul Slavisa Stojanovic. În Serbia, grecul ar putea deveni coleg cu fostul său coechipier din Ghencea, Novak Martinovic, care a semnat de curând cu „Zvezda.

Paszkany și-a dat acordul ca acesta să plece gratis, dar potrivit unor surse, dacă se transferă în Liga I ar dori să încaseze pe el 500.000 de euro.

Vrea salariu ca la CFR

Kapetanos câștigă 20.000 de euro pe lună la CFR Cluj și ar accepta să vină la Steaua pentru același salariu, însă numai în condițiile în care campioana s-ar angaja să îl plătească lunar, nu la trei luni, așa cum se întâmplă cu restul fotbaliștilor.

Grecul primise un act din partea conducerii clujenilor în care se precizează faptul că se poate transfera în străinătate gratis, însă o ofertă din partea Stelei are șanse mari să fie acceptată doar dacă oficialii campioanei vor trimite la Cluj o nouă „valiză”, care, de această dată trebuie să conțină 500.000 de euro.

Ne interesează Kapetanos numai dacă vom negocia cu el din postura de jucător liber de contract”, au mărturisit oficialii campioanei.

32 de goluri a marcat Kapetanos pentru Steaua în cele 82 de meciuri în care a evoluat

22 de reușite a avut atacantul grec pentru CFR Cluj în 66 de partide disputate în toate competițiile

Stăncioiu și Maah au revenit titulari

Mircea Rednic a avut probleme mari de lot în vederea partidei de la Vaslui. Fără Felgueiras, Costea, Deac (suspendați), tehnicianul a surprins și a decis să nu îl includă în lotul de 18 pe Kapetanos. În primul unsprezece a reapărut după mult timp pe Stăncioiu și Maah. Fără Costea pe stânga, tehnicianul l-a titularizat în linia mediană pe Camora, coborându-l pe Sepsi în defensivă.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×