Mult așteptatul derby al Clujului a început încă de ieri după amiază. În jurul orelor 13:00, TAS-ul a păstrat decizia LPF și a permis rejucarea. „Să fie fotbal!”, a fost mesajul de la Lausane și a fost fotbal, aseară, pe Cluj Arena.
Nu a fost bătaie sau scandal. A fost un meci adevărat, cu tot ceea ce are nevoie un derby care se respectă: o miză uriașă, o atmosferă incendiară, tensiune și spectacol în tribune. În aceste circumstanțe s-a disputat unul dintre cele mai importante meciuri din acest final de sezon.
Cadu și Bornescu și-a dat mâna înaintea unui meci în care CFR-ul știa că joacă cu titlul pe masă și a început în forță. Ronny a trimis lateral cu poarta, mingea respinsă greșit de Bornescu (2), iar portarul lui „U” a prins apoi șutul lui Vranjes (3). Nici două minute nu trecuseră peste „fatidicul” minut 27, când s-a oprit meciul predecent, iar Marinescu avea să „arunce în aer” peluza „alb-neagră”. A marcat cu capul, după o centrare a lui Cristea, iar Gigi Becali dansa la oficială. Era golul care păstra Vasluiul și Steaua în lupta pentru titlu. Presiunea fanilor avea să mențină „U” Cluj în atac, în timp ce liderul nu se regăsea. Galamaz și Cristea puteau face 2-0, dar au fost blocați de Beto și Cadu. Tristețe la Vaslui și Steaua
„Nebunia” s-a reluat în partea a doua. Cristescu a înscris din nou. Tot cu capul și tot din centrarea lui Cristea (47) și fanii lui „U”, erau în extaz, cum erau cu siguranță și steliștii sau vasluienii, în fața televizoarelor. „Prințul” avea însă să fie eliminat, după o lovitură cu pumnul (59), iar din lovitura liberă Mureșan a trimis o torpilă în plasă și a reîncins meciul.
În 10 oameni, „U” s-a retras și a acceptat dominarea CFR-ului, iar Sougou a egalat (67). Oamenii lui Andone au presat în continuare, iar Kapetanos a obținut ușor un penalty. A transformat Cadu, pentru titlu!
TAS încă mai judecă
Ieri, în jurul prânzului, tribunalul elvețian a respins ieri memoriul CFR-ului ca meciul cu „U” Cluj să fie amânat. Totuși, TAS va judeca cazul și, după ce va analiza probele, va da o decizie pe 10 iunie. Paszkany și Mureșan sunt siguri că vor avea câștig de cauză. „Sigur batem cu 3-0”, susțin aceștia. Cei doi intenționează să dea în judecată și comisiile Ligii.
Atmosferă incendiară la derby
Suporterii Universității Cluj s-au dezlănțuit încă de la intrarea pe teren a celor două echipe, afișând o coregrafie impresionantă. Aceștia au format din bucăți de hârtie un steag uriaș alb-negru, au afișat imagini în alb și negru cu personalități din istoria României și au aprins torțe. De cealaltă parte, ceferiștii au aruncat petarde pe pista de lângă gazon, lovind un steward, care a avut nevoie de trei minute de îngrijiri medicale.
Inele de campioni 2012: ProSport premiaza pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER