UPDATE | Poziția FRF după aflarea motivării ÎCCJ. Cum scapă Steaua FCSB de dezafiliere. Departamentul juridic FRF a oferit completări la solicitările ProSport

UPDATE | Poziția FRF după aflarea motivării ÎCCJ. Cum scapă Steaua FCSB de dezafiliere. Departamentul juridic FRF a oferit completări la solicitările ProSport
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Liderul din Liga 1 și-a schimbat în această iarnă denumirea în FCSB și și-a înlocuit și sigla cu care se înscrisese la startul competițiilor din sezonul 2014/2015.

UPDATE 15:30 Departamentul juridic al Federației Române de Fotbal a venit cu o completare pe adresa redacției ProSport în privința situației echipei campioane: „Dovada patrimoniului solicitată la momentul afilierii se referă la dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislație pentru patrimoniul inițial. În concluze, dovada patrimoniului solicitată de FRF nu se referă în niciun caz la identitatea de patrimonii dintre două persoane juridice, astfel încât să se poată interpreta că, prin inexistența identității dintre patrimoniul CSA cu cel al SC Fotbal Club Steaua București SA, aceasta din urmă ar putea suferi repercusiuni dn partea FRF pentru neîndeplinirea condițiilor de afliere”.


Trimiterile Departamentului Juridic al FRF pentru a lămuri situația campioanei în acest retur

Concluzia a fost oferită tot de Departamentul Juridic al Federației Române de Fotbal: „FRF nu va lua nicio măsură împotriva SC Fotbal Club Steaua București SA (Societatea). Astfel, după cum se arată chiar în motivarea ÎCCJ, activitatea fotbalistică a fost cedată către Socitatea amintită de către CSA Steaua București. Faptul că nu s-a cedat și marca nu înseamnă că Societatea nu mai deține dreptul de participare în competiții”. Astfel, situația actuală a echipei campioane, care la începutul lui 2015 a devenit FCSB, nu o afectează în vreun fel în campionatul intern. Steaua nu va fi dezafiliată.


Deoarece Regulamentul susține că un club nu poate face astfel de modificări decât în lunile iunie și iulie, adică între două ediții de campionat, ProSport a solicitat, în luna ianuarie, Federației Române de Fotbal unele lămuriri în acest sens, iar Departamentul Juridic al forului condus de Răzvan Burleanu a oferit câteva explicații privind situația echipei lui Gigi Becali. 

„Într-adevăr, dispozițiile regulamentare amintite sunt aplicabile în cazurile în care un club dorește în mod voluntar să efectueze astfel de modificări. Cu toate acestea, situația clubului Steaua este oarecum diferită având în vedere că o astfel de modificare a siglei, a denumirii și a celorlalte elemente de identificare ar fi determinată de necesitatea respectării unei hotărâri de instanță”, au spus juriștii FRF. Și același departament a mai făcut o completare :„Nu există un text regulamentar care să permită o astfel de modificare în timpul competiției, dar necesitatea respectării hotărârilor judecătorești prevalează normelor regulamentare”.

„Patrimoniul CSA Steaua în integralitatea lui aparține CSA Steaua, mai puțin dreptul de participare în competiții”

Acum, când se știe și motivarea, ProSport a cerut, din nou, lămuriri Comisiei juridice a FRF, pentru ca fanii steliști sunt derutați. Juriștii au fost întrebați dacă liderul din Liga 1 riscă dezafilierea pentru că în motivare se scrie că nu deține patrimoniul fostei echipe care a câștigat Cupa Campionilor în 1986 și dacă există vreun risc să nu poată evolua în cupele europene din cauza înregistrării frauduloase a siglei în 2004, ținând cont că UEFA o are sub observație pe echipa lui Becali din 2013, de când patronul a fost condamnat pentru un act de corupție.

„Desigur că ne menținem poziția. Motivarea ICCJ arată de ce instanța a considerat necesar să anuleze marca deținută de SC Fotbal Club Steaua București SA (Societatea) și să mențină ca valabila marca deținută de CSA Steaua București. Cu toate acestea, trebuie reținut că se arată chiar în motivarea ICCJ că activitatea fotbalistică a fost cedată către Societate de  CSA Steaua București. Faptul că nu s-a cedat și marca nu înseamnă că Societatea nu mai deține dreptul de participare în competiții. Or afilierea la FRF s-a făcut în baza dreptului Societații de participare în competiții. Patrimoniul CSA Steaua în integralitatea lui aparține CSA Steaua, mai puțin dreptul de participare în competiții (denumit activitatea fotbalistică), drept care a fost cedat Societații. De asemenea, nici UEFA nu are absolut niciun motiv de a sancționa Societatea. Care ar fi abaterea disciplinară sau fapta de care ar putea fi acuzată Societatea astfel încât să devină incidente prevederile regulamentelor UEFA sau FRF? Dacă am adopta acest mod de raționament orice proces pierdut înseamnă o atitudine culpabilă a celui care pierde litigiul”, se arată în răspunsul dat de Comisia juridică a FRF.


Captură după ROAF în ceea ce privește actele necesare afilierii

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist:
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi…
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
Sancțiune iarna pentru șoferi. Amendă chiar FĂRĂ anvelope de vară. Îți confiscă și certificatul de înmatriculare
Sancțiune iarna pentru șoferi. Amendă chiar FĂRĂ anvelope de vară. Îți confiscă și certificatul de înmatriculare
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
×