Atacantul Valentin Balint, care se pregătește de peste o lună cu FC Rapid, a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă altul, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării giuleștene.
Balint (20 de ani) a jucat ultima dată la Corona Brașov, sub formă de împrumut de la Dinamo. Atacantul se mai afla sun contract cu FC Dinamo și a avut nevoie de o dezlegare din partea președintelui Constantin Anghelache prin care gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare renunță la orice pretenție față de jucător.
Valentin Balint devine al șaptelea fotbalist care semnează cu FC Rapid de la preluarea clubului de către Valerii Moraru, după Emil Dică, Ioan Mera, Iulian Roșu, Sebastian Cojocnean, Cătălin Mihai Savin și Nicolae Vasile.
Pe de altăparte, portarul Emilian Dolha, ultima oară la Universitatea Cluj, se antrenează începând de luni cu lotul giuleștean, iar conducerea clubului așteaptă un punct de vedere în privința acestuia din partea antrenorului Ionel Ganea.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER