Vezi aici cum au picat transferurile lui Niculae și Pulhac**

Vezi aici cum au picat transferurile lui Niculae și Pulhac**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultima zi de transferuri în Europa putea aduce mișcări de trupe
în „Ștefan cel Mare”.


Doi dintre elevii lui Țălnar au fost doriți cu insistență în două
dintre cele mai puternice campionate de pe Continent. Marius
Niculae și Cristi Pulhac au dormit cu bagajele la ușă, iar
dimineață ar fi trebuit să decoleze spre Anglia, respectiv Spania.
Căpitanul roș-albilor a fost dorit de Portsmouth (ocupanta
ultimului loc în Premier League), în timp ce pentru fundașul
stânga, „câinii” se înțeleseseră cu Valladolid, (locul 17 în
Spania). Dar ce s-a întâmplat?

Del Horno, ghinionul lui Pulhac

Imediat după meciul amical pe care Dinamo l-a terminat la
egalitate, scor 1-1, cu turcii de la Genclerbirligi, Cristi Pulhac
a fost chemat de către Cristi Borcea pentru a se i se da vestea: „O
să pleci mâine dimineață (n.r. – luni) în Spania, la Valladolid”.
Șefii din „Groapă” au rezervat un bilet de avion pentru fotbalist
până la Milano, iar Pulhac s-a retras în cameră și și-a făcut
bagajele, apoi le-a transmis și colegilor săi vestea. Spre miezul
nopții a venit dezamăgirea. Spaniolii reușiseră să-l împrumute pe
Asier del Horno de la Valencia, iar afacerea cu Dinamo
picase.

„Săgeată”, oprit de Borcea

În urmă cu o săptămână, Portsmouth și-a exprimat interesul pentru
Marius Niculae. Englezii au făcut și o ofertă oficială, iar cele
două părți au fost duminică seara aproape de a bate palma. Totul
s-a oprit la Cristi Borcea, care nu a vrut să-și dea OK-ul pentru
perfectarea afacerii, iar motivul pare legat de suma pentru care
britanicii au vrut să-l cumpere pe căpitanul dinamovist. După o
noapte albă, nemulțumit de oferta finală, președintele executiv a
decretat: „Pe banii ăștia nu îi dau drumul”. Luni, la 23:59,
perioada de transferuri în campionatele din Europa de Vest s-a
încheiat.


Nu pleacă nimeni de la Dinamo. Suntem pe locul opt
și nu ne permitem să dăm drumul vreunui jucător important. Avem
oferte pentru Pulhac și Niculae, dar nu le vom da curs. Trebuie să
punem toți umărul și să ducem echipa sus

Cristi Borcea, președinte Dinamo


13 goluri a marcat Marius Niculae
pentru echipa națională, în 37 de partide

3 goluri a înscris Marius Niculae
în Europa League, în 4 partide

200 de mii de euro ar fi achitat
Valladolid pentru împrumutul lui Pulhac până în vară

700 de mii de euro este suma
pentru care Pulhac ar fi fost cedat definitiv în Spania

2 goluri a marcat Pulhac pentru
Dinamo


Izvoranu,
chemat de urgență!

Silviu Izvoranu a fost convocat de urgență ieri- dimineață în
cantonamentul de la Săftica al satelitului Dinamo II. Fundașul
„câinilor”, care era împrumutat la Curtea de Argeș, urma să îl
înlocuiască pe Cristi Pulhac în defensivă, dar cum transferul
fundașului stânga la Real Valladolid a picat în ultimul moment,
revenirea lui „Izvo” devine incertă. În cazul în care șefii
roș-albilor vor renunța la serviciile sale, fostul jucător al lui
Poli Timișoara ar putea ajunge înapoi la Internațional Curtea de
Argeș sau la Astra Ploiești.

Zicu:
„Pulhac e terminat”

După antrenamentul de ieri, colegii lui Cristi Pulhac au vorbit
despre transferul fundașului stânga la Valladolid. Ianis Zicu a
explicat starea jucătorului. „Ne-am trezit tot cu el în
cantonament. Este terminat. Știu cum te simți după ce ratezi un
transfer ca ăsta. Trebuie să îi ridicăm moralul. Vă dați seama că
nu e OK din punct de vedere psihic, îl afectează pentru că
activează și el de mult timp aici la Dinamo și ar fi vrut să
plece”, a spus machidonul.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio cutremurător. Era însărcinată cu al doilea copil. Angy Morad: „Mor, iertați-mă”
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio…
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga:
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga: "Nu mă duc. Doar câţiva comentatori sunt agreaţi…
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire la cazul fraților Tate
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire…
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Călin Georgescu a înlemnit. S-a emis decizia oficială a Judecătoriei chiar acum. Arest!
Călin Georgescu a înlemnit. S-a emis decizia oficială a Judecătoriei chiar acum. Arest!
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în 2025
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în…
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
×