Koulibaly pare a fi găselnița lui Bonetti pentru dubla cu Harkov
În urmă cu o săptămână, fără o zi, Dinamo juca cu Barcelona, amicalul anului, al mileniul, cam așa ceva. Timp destul pentru decantat concluzii, de calmare a pulsului. După gala europeană cu caracter amical, urmează una oficială. Cu Metalist din Harkov, a treia echipă din Ucraina ca valoare, buget, pretenții. Până acolo, Bonetti și ai lui aveau de trecut de halta Chiajna. Cam bruscă trecerea, e adevărat, dar dacă îți place să fii fotbalist în văzul lumii, trebuie să accepți și nocturna de la Chiajna. O comună mai civilizată pe alocuri decât arogantul București.
Revenind la fotbal, el n-a lipsit deloc. Poate cu gândul la Harkov, dar și forțat de împrejurări, Bonetti a schimbat masiv în primul „11”. Partea bună e că, încet-încet, asta nu te mai miră la Dinamo. Adică începi să crezi că e ceva normal să-l vezi pe Rus în locul lui Issa Ba, pe Koulibaly în loc de Luchin ori pe Luchin în loc de Nica. N-a fost chiar așa cu Axente (în locul lui Țucudean), însă, per ansamblu, parcă încep să se vadă roadele ședințelor tactice interminabile ale italianului. Traduse pe foaia de joc, concluziile meciului de aseară au însemnat nu mai puțin șase-șapte ocazii clare de gol în prima repriză. Plus un joc legat, cu mici inexactități, dar oricum plăcut ochiului. Poate cel mai important, și asta s-a văzut și cu Barcelona, Dinamo nu mai încearcă să arunce mingi în față, spre nimeni sau la ce o fi.
Serediuc, noua „motoretă”
E adevărat că atunci când ai în față o echipă cum a fost Chiajna aseară – luptătoare, cu suflet, dar destul de limitată – e greu să-ți faci jocul, să înscrii repede, apoi să joci la așteptare. Ilie Stan a încercat să găsească repede o nouă „motoretă” și l-a pus pe Serediuc pe stângă. Cu Luchin ca adversar, nici nu e greu să ieși în evidență atunci când principala calitate a ta e viteza. Cam atât în primele 60 de minute, pentru ca pe final să-și încerce norocul pe contraatac. Lucru care ar fi putut să-i iasă dacă Pană își centra mai bine bomba de la 25 de metri (78).
Țucudean și Dănciulescu, schimbări fără efect
Bonetti a dovedit că mai și renunță la principii și a aruncat în luptă tot ce avea mai bun pe bancă în materie de atacanți. Adică Țucudean și Dănciulescu. Trecutul și viitorul lui Dinamo. Prezentul s-a oprit aseară undeva între București și Harkov, în halta Chiajna.
Suntem dezamăgiți pentru că nu reușim să marcăm. Noi am dominat acest joc, dar din păcate s-a terminat așa. N-a fost un joc urât, l-am controlat de la un capăt la altul Alex Curtean, mijlocaș Dinamo
A fost un meci bun, dar ne-a lipsit golul. Chiajna a făcut tot ce a putut pentru a nu pierde Dario Bonetti, antrenor Dinamo
Dinamo a dominat prima parte, dar după pauză am arătat că avem resurse. Chiajna trăiește și fără Adi Popa Sorin Paraschiv, mijlocaș Chiajna
Chiajna (4-4-2): Lepmets – V. Crețu, Ghionea, Belica, Fl. Maxim – A. Popovci, S. Paraschiv, Ispir, Fl. Purece – Wellington, Serediuc Rezerve: Cobrea, Belu, Pană, Leca, V. Simion, Zuluf, D. Stan
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI CONCORDIA CHIAJNA – DINAMO
Dinamo (4-1-4-1): Bălgrădean – Luchin, Grigore, Koulibaly, Pulhac – C. Munteanu – Alvarez, Rus, Boubacar, Curtean – Axente Rezerve: Naumovski, Scutaru, S. Filip, Galchev, Dănciulescu, Țucudean, Homei
Arbitri: Marius Avram – Zoltan Szekely, Vasile Marinescu
UPDATE Hondurianul Edgar Alvarez va profita de absențele din lotul dinamovist pentru partida de la Chiajna și își va face debutul în tricoul roș-alb în această seară. Dario Bonetti a decis să înceapă meciul cu jucătorul venit de la Palermo titular în banda dreaptă.
Dinamo revine cu picioarele pe pământ după amicalul de gală cu Barcelone și întâlnește în această seară, de la 21:30, Concordia Chiajna, în deplasare și are șansa să urce pe podiumul Ligii I, cel puțin până la partidele de mâine.
„Câinii” întâlnesc revelația returului trecut din Liga I, însă Concordia pare departe acum de forma arătată în primăvară așa că Dario Bonetti și staff-ul său nici nu concep să nu revină cu toate punctele la București.
Neînvinși în acest sezon al Ligii I, dinamoviștii au lăsat însă o impresie neplăcută în ultima partidă de campionat, la Brașov, iar în această seară au șansa de a se revanșa în fața propriilor suporteri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER