Grigoraș a obținut prima victorie la Cluj, 1-0 cu Corona, într-un meci în care lusitanul a cerut să fie lăsat în tribună
CFR a obținut singurele victorii în acest sezon fără fundașul lusitan pe teren
Formația din Gruia a oferit gafa săptămânii: a ținut momentul de reculegere în memoriu lui Costică Ștefănescu, la pauză
După umilința din Ghencea, Petre Grigoraș a dat aseară ochii pentru prima dată cu fanii CFR-ului. Tehnicianul a trebuit să construiască primul 11 fără Cadu, după ce lusitanul a cerut să fie învoit, motivând că în ultimul timp a fost pusă o presiune mult prea mare pe el. Fără căpitanul de drept, CFR începe în forță partida cu „lanterna roșie”. Rada (12) e aproape de un gol fantastic cu un șut puternic de la 30 de metri, dar Marc e la post și respinge în corner. Presiunea e concretizată imediat de Ogbu (18), care finalizează cu latul din doi metri o acțiune superbă a lui Batin. De partea cealaltă, Olariu (20) poate profita de o degajare greșită a lui Mincă, dar trage anemic. Înainte de pauză, Batin putea să concretizeze și pe tabelă evoluția bună, dar Marc reține lovitura de cap.
Neacșa a ratat un penalty pe final Actul secund începe cu emoții pentru fanii din Gruia, venite chiar de la conducătorii echipei. Clujenii au uitat să țină la începutul partidei momentul de reculegere în memoria lui Costică Ștefănescu și au decis să stingă nocturna înainte de repriza a doua pentru a ține omagiul. Apoi, jucătorii lui Grigoraș le-au dat emoții fanilor, după ce Ogbu (51, 54), Deac (63) și Voiculeț (81) au ratat șansa desprinderii. Finalul e de infarct, după ce Djokovic comite henț în careu. Neacșa trage însă slab, pe centru, iar Mincă reține și CFR scapă de o nouă umilință. Din cauza unei accidentări, Felgueiras a ratat în ultimul moment lotul pentru partida de aseară. Kapetanos a fost în tribune, deși nu a avut probleme medicale
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER