Singurul gol al dinamoviștilor a fost marcat de Gelu Velici, jucătorul împrumutat de la Ceahlăul. De origine bănățean, mijlocașul ofensiv de 21 de ani a provocat zâmbete când a venit în „Ștefan cel Mare”, din cauza trecutului său de la Piatra Neamț. În acest campionat, Velici n-a evoluat decât 12 minute pentru moldoveni. Ba, mai mult, Gelu a petrecut mai mult timp la Ceahlăul 2, decât sub comanda lui Miriuță. De aici și îndoiala cu care a fost privit de „câini” în momentul transferului.
Urmăriți aici rezumate VIDEO cu amicalele jucate de Dinamo împotriva lui FC Qarabag (Azerbaidjan, prima ligă, primul loc) și FK Luch-Energia Vladivostok (Rusia, liga a II-a)
Partidele lui Dinamo din acest turneu n-au fost transmise în România, însă ProSport a oferit rezumate de la primele două meciuri, precum și posibilitatea de a urmări live jocul cu Cernomoreț, cu un streaming din on-line-ul ucrainean.
Ca o concluzie, amicalul cu cei din Odessa a fost și cel mai reușit joc de verificare al roș-albilor. Dinamo a marcat, dar a ratat și alte faze importante. Împotriva lui Cernomoreț, Stoican a folosit următoarea echipă:
Bălgrădean (46 Naumovski) – Rus, Thicot, Asanovic (75 Nedelcearu), Bărboianu (75 A. Radu) – I. Șerban (58 Țucudean), Diakhate (56 Krausz) – V. Lazăr (19 Velici), C. Matei (60 D. Buia), Rotariu (46 Boubacar) – J. Thomas (54 Bilinski). Golurile au fost marcate de Riera (69) și Velici (79).
Cum au evoluat elevii lui Stoican în acest ultim test:
Urmăriți aici VIDEO cu cele două goluri marcate în acest amical!
Bălgrădean – a fost cel mai ocupat dinamovist în prima repriză. Ucrainenii au atacat aproape neîncetat, dar goalkeeperul a reușit să „închidă” poarta. Bun și la jocul cu piciorul.
Rus – a jucat tot el fundaș dreapta, deși a fost transferat Bărboianu. A avut urcări în atac, a încercat centrări pentru „vârfuri” și s-a remarcat prin travaliu.
Thicot – reprofilat pe postul de fundaș central, a arătat că acolo este locul lui. Lipsa vitezei nici nu-l recomandă pentru alt post. Are probleme cu adversarii rapizi. Avantajul lui este că pasează bine cu oamenii din față.
Asanovic – principalul său atu: înălțimea. A fost coordonat în apărare de Thicot. Se cam pripește în execuții.
Bărboianu – folosit fundaș stânga, el fiind dreptaci, s-a achitat de sarcini. Mai are nevoie de timp pentru coagularea relațiilor de joc.
I. Șerban – tinerețea și forța fizică îl recomandă pentru lotul de 18, nu și pentru un loc de titular. Îi lipsește viziunea în joc.
Diakhate – senegalezul de 24 de ani a făcut pasul de la echipa a doua. Are experiență, dar cu Cernomoeț a pasat la alibi. Nu-i poate lua locul lui Boubacar, deocamdată.
V. Lazăr – nici nu a atins mingea de multe ori, pentru că a ieșit accidentat, în primele 20 de minute. Totuși, viteza îl ajută foarte mult.
C. Matei – folosit coordonator, se pare că acolo este locul lui, și nu în bandă. Are veleități de decar.
Rotariu – reținut în joc, a dat impresia că i-a fost frică de accidentări. Nu s-a implicat în jocul colectiv.
J. Thomas – „clasicul” francez din timpul campionatului: bun la antrenamente, absent în partide. S-a luptat cu fundașii, însă fără reușite importante.
Naumovski – intrat după pauză, n-avea ce să facă la gol. Fundașii nu l-au ajutat în faza respectivă.
Nedelcearu – a evoluat un sfert de oră, dar a avut timp să-și demonstreze calitățile: la 17 ani, este calm și ia cele mai bune decizii de pasă.
A. Radu – are viteză și este un talent promițător.
Țucudean – intrarea lui pe teren s-a văzut. A revigorat atacul și a avut ocazii. Poate că a fost cam egoist.
Krausz – o impresie bună. Îi lipsește experiența.
Velici – rapid, tehnic, a reacționat bine la faza golului marcat de el. A urmărit inspirat mingea respinsă de portarul advers.
D. Buia – nu este la nivelul lui Matei, dar poate fi o rezervă a decarului.
Boubacar – „închizător” de calitate, a știut să blocheze adversarii și să lege jocul cu atacanții
Bilinski – arată dorință, se luptă, are ambiție. Iese la joc, își culege baloane și, dacă are răbdare, cu siguranță în Spania va marca.
Programul meciurilor amicale ale echipei Dinamo în cantonamentul din Spania, cu mențiunea că ultimele trei partide fac parte din cadrul turneului „Marbella Cup 2014”:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER