VIDEO** Supărat pe autoritățile locale, Iancu izbucnește la TV!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțele Publice din Timiș au decis să blocheze conturile
echipei FC Timișoara. Oficialii echipei au cerut o amânare până pe
31 decembrie de la plata datoriilor și spun că au acte care să le
întărească cererea. Extrem de nervos, Marian Iancu a intrat în
direct la postul de televiziune TVT 89 pentru explicații.

„Dușmanii cei mai dificili sunt cei de pe plan local de
la Timișoara. Cei mai periculoși și cei mai dificili. Au distrus
echipa o dată și vor să o mai distrugă încă o dată. Să scrieți
exact așa – mă doare-n **** de ele (CFR Cluj și Unirea
Urziceni,n.a). Așa să scrieți. În puță, dacă nu puteți scrie
altfel. În puțulică. La ce dușmani am eu pe plan local în
Timișoara, la ce dușmani are clubul pe plan local …. Vor să
distrugă clubul. Ce pot să-mi facă mie? Să-mi ia caii de la
bicicletă?”. Patronului FC Timișoara nu-i pasă că echipa ar putea
avea o evoluție slabă „foarte bine. Asta e hotărârea care a luat-o
puterea din Timișoara și atunci nu am ce face. Eu nu pot să mă bat
cu ei pentru că nu am puterea lor. Eu sunt la București. Eu doar am
investit și am investit prost. Trebuia sa investesc in alta parte.
Nu ma mai intereseaza, sa faca ce vor”
, a spus Iancu.

Atitudinea sfidătoare a lui Marian Iancu i-a surprins atât de
reprezentanții administrației locale cât și pe cei ai CJT, care
îngroașă an de an conturile echipei fanion a Banatului cu milioane
de euro. Și după ce că în schimb nu primesc performanță, mai
trebuie să accepte și frustrările finanțatorului Marian
Iancu.

„Nu comentez. Nu mă interesează ce declară Marian Iancu. El
este răspunzător pentru ce se întâmplă la club. Eu sunt în
concediu. Marian Iancu poate să zică ce vrea”
, Constantin
Ostaficiuc, președinte CJT

„Când spui autorități locale, nu înseamnă neapărat că te
referi la Primărie. Noi nu avem nimic cu Marian Iancu. Cât despre
partea contractuală dintre noi și club, lucrurile merg conform
celor stipulate în acte”
, Adrian Orza, viceprimar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×