Viitorul, echipa care a câștigat această ediție a campionatului Ligii 1, a reacționat după ce Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că va trimite către FRF, spre aprobare, clasamentul play-off-ului.
În opinia celor de la Viitorul, decizia LPF este una surprinzătoare și contravine regulamentelor din moment ce clasamentul poate fi omologat doar după ce întreg campionatul se încheie. În acest moment mai sunt de disputat patru etape din play-out.
Reacția clubului lui Gică Hagi vine ca urmare a declarațiilor făcute de Justin Ștefan, secretarul general al LPF, în cadrul emisiunii ProSport LIVE de ieri, 18 mai. „În cursul zilei de ieri (n.red. 17 mai) am primit o adresă din partea clubului FCSB prin care ni se solicita sa transmitem FRF clasamentul acestui sezon. Astăzi sau mai cel mai târziu mâine vom trimite clasamentul final al play-off-ului. Pentru play-off avem clasament final și ca atare îl trimitem la FRF. Daca cei de la FCSB vor vrea să meargă la TAS, vom avea astfel o decizie cât mai rapid înainte de începere noului sezon”, a declarat Justin Ștefan la ProSport LIVE.
Comunicatul integral al clubului Viitorul postat pe site-ul oficial al echipei:
„Decizia Ligii Profesioniste de Fotbal de a transmite Comitetului Executiv al FRF, spre aprobare, clasamentul echipelor care au participat în Play-Off fără să aștepte terminarea campionatului este surprinzătoare și în neconcordanță cu dispozițiile regulamentare. Este surpinzătoare întrucât la primirea unei solicitări din partea altui club a procedat în mod diferit față de anii precedenți și a transmis, spre aprobare, un clasament incomplet al unei competiții care încă se află în desfășurare. Liga Profesionistă de Fotbal organizează Campionatul Național – Liga I din care fac parte 14 echipe și numai după disputarea tuturor jocurilor din Play-Off și Play-Out se termină faza a II-a campionatului. În mod normal, logic, regulamentar, numai după terminarea Play-Out-ului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuia să solicite Comitetului Executiv al FRF, omologarea/aprobarea clasamentului Ligii I. Am solicitat în mod oficial Ligii Profesioniste de Fotbal să transmită Comitetului Executiv clasamentul final al Campionatului National de fotbal – faza a II-a Play-Off/Play-Out, așa cum este prezentat în ROAF, iar cererea noastră a avut în vedere următoarele prevederi regulamentare: 1. Competența de organizare a Campionatului National de fotbal Liga I revine Ligii Profesioniste de Fotbal – art 28 alin. 4 din ROAF; 2. Anul competițional 2016/2017 se dispută între 14 echipe, în două faze: sezon regular (faza I) și sistem Play-Off/Play-Out (faza a II-a) – art 29 alin 2, pct. a, b și c din ROAF; 3. Clasamentele finale ale competitiilor organizate de FRF și LPF vor fi aprobate de Comitetul Executiv al FRF – art 24 alin. 2 din ROAF.
Nu suntem intimdați de posibilul demers pe care un alt club dorește să-l urmeze, însă, în ciuda dispozițiilor regulamentare menționate mai sus, nu înțelegem de ce, la solicitarea expresă a unui club și în interesul particular al acestuia, se folosește altă practică față de anii precedenți, în condițiile în care Comitetul Executiv al FRF va aproba numai clasamentul final al competitiei”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER