Vine la Dinamo!**

Vine la Dinamo!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo încearcă să-l transfere pe Vasili Hamutovski. Mai exact,
Gigi Nețoiu este omul care a promis că poate să-l aducă pe fostul
portar al Stelei.

Aflat în ultimele luni de contract cu nemții de la Augsburg
(liga a doua germană), bielorusul poate ajunge în „Groapă” în
contul sumei de 100.000 de euro, iar afacerea pare a fi aproape
perfectată, mai ales că Hamutovski va ajunge săptămâna viitoare în
România.

Internaționalul nu vrea să facă public interesul „câinilor”,
pentru că este sub contract, însă s-a confesat unor apropiați:
„Merg la București să văd ce îmi propun cei de acolo. M-aș întoarce
în România, pentru că am avut o perioadă foarte bună a carierei în
campionatul de acolo”. Tranzacția are și un element surpriză, iar
acesta este adus de Nicolae Badea. Președintele Consiliului de
Administrație este încântat de varianta prezentată chiar de Gigi
Nețoiu, omul a cărui revenire în acționariatul dinamovist nu este
pe placul șefului de la Computerland.

Matache:
„Nu mă mai prezint la antrenamente!”

Aducerea goalkeeper-ului care a bifat fix 50 de prezențe în
tricoul marilor rivali din Ghencea în Liga I va încurca și mai rău
apele între buturile „câinilor”. La reunirea lotului s-au prezentat
patru portari; Dolha, care este pe picior de plecare, Cristi
Munteanu, revenit de la Astra, Curcă, împrumutat de Farul la Dinamo
și chemat înapoi de către constănțeni, și Matache, care ieri a
oferit declarația zilei. „M-am săturat să-și bată lumea joc de
mine. Dacă nu o să apăr mai mult, o să-mi bat eu joc de mine. Nu o
să mă mai prezint la antrenamente! Consider că merit și eu mai
multe șanse”, a spus „eroul de la Liberec” pentru Sport Klub.

24
de partide a bifat Vasili Hamutovski
pentru naționala statului Belarus

Am încredere foarte mare în Matache. A fost rezerva
lui Lobonț, a lui Dolha, dar acum vine și rândul lui. E dinamovist
pursânge

Vasile Turcu, vicepreședinte CA Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Grecii au rămas „mască”! Ce s-a întâmplat după FCSB – PAOK: „Nu ne așteptam la așa ceva”
Grecii au rămas „mască”! Ce s-a întâmplat după FCSB – PAOK: „Nu ne așteptam la așa ceva”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss Romania
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss Romania
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Nu pot să cred că America ne cere să-i alegem pe oamenii ruşilor". Iulian Fota, despre atacurile din SUA la…
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce va face dacă va ajunge președinte României
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce va face dacă va ajunge președinte României
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
×