UPDATE Cei trei mari certăreți din Liga I, care s-au acuzat între ei de înșelăciuni financiare și tentativă de blat, au aflat miercuri când vor da socoteală pentru declarațiile defăimătoare.
Astfel, Comisia de Disciplină va analiza și va sancționa, dacă va crede de cuviință, acest caz la data de 10 decembrie.
-Comisia de Disciplină va analiza, probabil astăzi, declarațiile de luni ale celor doi patroni de la Astra și Vaslui, în urma cărora a ieșit la suprafață o posibilă tentativă de meci aranjat, în mai 2011
-Ieri dimineață, LPF a remis un comunicat prin care taxa doar din punct de vedere moral dialogul suburban dintre cei doi finanțatori. Seara însă, noul secretar general i-a reclamat pe ambii la comisii
Liga Profesionistă de Fotbal a cedat presiunilor mediatice și a decis să ia măsuri în privința lui Ioan Niculae și a lui Adrian Porumboiu, după ce ambii au avut luni derapaje disciplinare. Cei doi patroni au plecat de la un proces pe care l-au avut în urmă cu 13 ani,, legat de o cantitate de motorină, și au ajuns la o posibilă tentativă de blat, din urmă cu doi ani. Niculae l-a acuzat pe Porumboiu că a vrut să-i ofere 600.000 de euro în schimbul celor trei puncte de la meciul direct din mai 2011, partidă încheiată pe teren 1-1. Atunci, Vasluiul se afla în lupta pentru titlu cu Oțelul și Timișoara.
LPF s-a răzgândit pe parcursul zilei „Mi-a tras o țeapă de o sută și ceva de mii de euro. I-am dat motorină în schimbul unor cereale, dar el n-a respectat înțelegerea. Să nu mă provoace, că Vaslui a vrut să fure un titlu, Porumboiu mi-a oferit 600.000 de euro la meciul direct”, a spus Ioan Niculae. Patronul moldovenilor a promis că-l va da în judecată pe cel considerat cel mai bogat român: „E o minciună sfruntată, cum să spună asta? Probabil că așteptau banii ăștia”. În mod normal, conflictul dintre cei doi intră sub jurisdicția Comisiei de Disciplină a LPF. Acuzele și atacurile la persoană i-au expus pe Niculae și Porumboiu unor sancțiuni prevăzute de regulament special pentru astfel de cazuri.
Inițial, Liga a lăsat de înțeles că nu va lua nicio măsură. Ieri dimineață, un comunicat pompos, semnat de directorul de comunicare Marius Mitran, dezaproba bălăcăreala dintre oamenii de fotbal, dar nu pomenea nimic despre subiectul principal, o tentativă de blat: „De oameni în tribune avem și noi nevoie în Liga I, de oameni în fața televizoarelor în aceeași măsură. În ultimele zile au escaladat atacurile verbale între patroni. Susținem o schimbare totală de atitudine. Doar așa vom putea evolua”. Aseară, însă, același site lpf.ro anunța că noul secretar general al forului, Justin Ștefan, a adresat Comisiei de Disciplină o „sesizare cu privire la declarațiile oferite de anumite persoane implicate în activitatea fotbalistică din România”. Desigur, fără să le pronunțe numele, aluzia era la Niculae, Porumboiu și Dinu Gheorghe, care și el s-a certat cu vasluianul. În cursul zilei de astăzi, LPF-ul va decide dacă în această seară se va întruni Comisia de Disciplină.
Tot scandalul dintre Porumboiu, pe de o parte, și Niculae și Dinu Gheorghe pe de altă parte, a pornit după ce „Vamă” a atenționat că Vaslui va avea un meciu ușor cu Ceahlăul
Ce ar putea păți Niculae și Porumboiu conform Regulamentului Disciplinar al FRF
Porumboiu se încadrează la următorul paragraf: Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidența prezentului regulament în nume propriu sau al unui terț, în scopul de a-l determina să încalce statutele și regulamentele FIFA/UEFA/FRF, va fi sancționată în mod cumulativ: a) cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei; b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani; c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară
Ioan Niculae se încadrează aici: d) a nu informa imediat FRF/LPF/AJF dacă a fost contactat în vederea participării la acte ce vizează influențarea derulării și/sau a rezultatului unui meci sau ale unei competiții e) a nu denunța imediat FRF comportamentele ce intră sub incidența dispozițiilor prezentului articol, dacă are cunoștiință despre acestea.
Finanțatorul Astrei riscă aceleași sancțiuni ca și Adrian Porumboiu
Totuși, același regulament precizează: Nicio reclamație cu privire la trucarea unui meci nu poate avea incidență asupra rezultatului sportiv al unei competiții sau al meciului în chestiune, dacă ea a fost depusă după disputarea fazei respective a competiției. Pe cale de consecință, meciul respectiv nu poate fi rejucat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER