UPDATE: The Nova Group, care deține pachetul majoritar de acțiuni la Fotbal Club Oțelul SA, societate aflată în insolvență, l-a desemnat pe Vlad Alexandru Răpișcă ca administrator special. Această funcție a fost deținută până la sfârșitul săptămânii trecute de Lucian Ciofoaia, care și-a anunțat sâmbătă demisia.
Inginerul constructor Vlad Alexandru Răpișcă, care a jucat fotbal la Centrul de Copii și Juniori de la FC Național, a fost numit, luni, în funcția de administrator special al clubului Oțelul Galați, informează site-ul oficial al grupării din Liga I.
„Obiectivele pe care mi le-am asumat ca administrator special al FC Oțelul Galați sunt salvarea de la retrogradare și redresarea financiară a clubului, implicit ieșirea din insolvență. În plan sportiv, suntem în discuții cu Ovidiu Burcă pentru a prelua managementul sportiv, alături de Andrei Rusu. În plan financiar, avem discuții cu diverși sponsori și posibili noi investitori și încercăm să definitivăm un plan de redresare”, a declarat Răpișcă în cadrul unei conferințe de presă.
Vlad Alexandru Răpișcă, în vârstă de 38 de ani, este inginer constructor și, până în prezent, a deținut funcția de Business Development Manager în cadrul TNG Real Estate Management. Răpișcă lucrează în cadrul Grupului din aprilie 2010. În trecut, el a deținut funcții de director tehnic, director de dezvoltare sau administrator la mai multe companii din București.
Răpișcă îl înlocuiește pe Lucian Ciofoaia, care și-a anunțat demisia sâmbătă.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER