Voicu, eliminat într-un meci al echipei secunde, ar fi scăpat de suspendare dacă șefii ar fi anunțat FRF că fundașul își va ispăși etapele de suspendare la prima formație
În afara lui Voicu, pentru meciul de la Iași (sâmbătă, ora 20:00, Digi) Rapid nu se va mai putea baza pe Roman și Wallace
Cu un lot și așa subțiat teribil de planul de reabilitare financiară pus la punct în această pauză competițională, Rapid nu se va putea baza, din cauza suspendărilor, pe trei jucători importanți în prima etapă. Dacă Wallace, eliminat în ultima etapă a Ligii I, cu Oțelul, și Roman, cu patru galbene acumulate, vor sta cu Iașiul din cauza unor sancțiuni primite la prima echipă, cazul lui Ionuț Voicu (foto, la minge) este unul special.
Fundașul dreapta a făcut parte din lotul primei formații din Giulești doar în primele șapte etape, pentru ca apoi să fie trimis la echipa secundă, care juca în Liga a III-a. În ultima etapă a turului în al treilea eșalon, Voicu a fost eliminat, iar apoi suspendat trei etape. Cu toate acestea, apărătorul putea scăpa lejer de două dintre meciurile de penalitate. Cum pauza în Liga a III-a a început pe 24 noiembrie, când în Liga I mai erau de disputat două etape, conducerea Rapidului ar fi trebuit să înștiințeze FRF că Voicu își va ispăși suspendarea la prima formație.
Astfel, în acest moment, giuleștenii s-ar fi putut baza pe fundașul dreapta încă din etapa a 21-a, când Rapid joacă împotriva lui Dinamo. Acum, în aceste condiții, Voicu va lipsi și contra „câinilor”, dar și contra Petrolului, urmând să intre abia în runda a 23-a, când vișiniii joacă la Cluj, cu CFR.
5 meciuri a strâns Voicu în acest sezon de Liga I la Rapid, toate ca titular
În lipsa lui Ionuț Voicu, Marian Rada va fi nevoit să-l titularizeze la Iași pe tânărul Alexandru Coman (21 de ani)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER