Vrea să (în)cânte Reghe!** Mijlocașul care a uimit Liga 1 e monitorizat de Steaua încă din sezonul trecut: „Sună tentant pentru orice jucător!”

Vrea să (în)cânte Reghe!** Mijlocașul care a uimit Liga 1 e monitorizat de Steaua încă din sezonul trecut:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Monitorizat de Steaua încă din sezonul trecut, mijlocașul Alexandru Florian Zaharia va încerca să-l impresioneze pe Laurențiu Reghecampf la meciul direct, de peste două etape

După ce a marcat la Târgu Jiu primele sale goluri în Liga I, jucătorul de 22 de ani speră să recidiveze și vineri. cu Gloria Bistrița. „Au fost primele mele goluri pe prima scenă și sunt foarte fericit. Sper să marchez și cu Gloria, măcar un gol, dar important e să învingem și să obținem prima victorie în Liga I. Ne-am descătușa și noi și am avea alt moral pentru meciul cu Steaua, de peste două etape. Din păcate, la Severin sunt grave probleme financiare și e greu să-și păstrezi motivația, atâta timp cât ești neplătit de la începutul campionatului, dar suntem jucători profesioniști și încercăm să ne facem datoria când intrăm pe teren. E o situație nemaiîntâlnită”, a spus Zaharia. Curios e faptul că Zaharia a fost transferat de Turnu Severin chiar după meciul direct, din ultima etapă a turului din sezonul trecut, în care acesta a ratat un penalti împotriva actualei sale echipe, care s-a impus cu 2-1. Le vremea respectivă, de serviciile talentatului jucător, care poate evolua atât pe postul de mijlocaș stânga, cât și dreapta, dar și atacant, s-a interesat și Steaua. Juventus l-a cedat însă la malul Dunării, dar a păstrat 50 la sută dintr-un eventual transfer. 

„Știu că în urmă cu un an eram monitorizat de Steaua și U Cluj, dar nu am primit nicio ofertă de la cele două cluburi și am acceptat să merg iarna trecută la Severin, pentru că se dorea promovarea în Liga I. A fost primul transfer din cariera mea. Eu de la 7 ani sunt la Juventus București,. Stau chiar lângă stadion și de mic mi-a plăcut fotbalul, iar în clasa I am fost văzut de domnul Dinu, unul dintre antrenorii de copii de la Juventus și așa am ajuns acolo. Oricum, m-aș fi dus singur la club, dacă nu era acea selecție în școală. La 21 de ani am ajuns căpitan în Liga a II-a, la Juventus. Sper ca în iarnă să plec la un club mai puternic. De ce nu, chiar să revin în București. Steaua sună tentant pentru orice jucător. E cea mai galonată echipă din România”,a  precizat Zaharia. Alex are un frate mai mare, Alin, care joacă în Liga a III-a, CS Afumați, după ce a mai trecut și pe la CF Buftea.

Zaharia are 22 de ani și este cotat de site-ul transfermarkt.de la 465.000 de euro. Fotbalistul de 1,70 metri evoluează pe postul de mijlocaș stânga. La meciul cu Pandurii a marcat două goluri superbe cu care a uimit pe toată lumea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Pepe a spus adevărul despre banii încasaţi la nunta cu Yasmine. Ce a găsit în plicuri
Pepe a spus adevărul despre banii încasaţi la nunta cu Yasmine. Ce a găsit în plicuri
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×