Wes**LEI, nu căței! Dinamo-Vaslui 1-2

Wes**LEI, nu căței! Dinamo-Vaslui 1-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciurile lui Dinamo pot servi drept material didactic pentru
studenții de la Psihologie. Sau cel puțin ar trebui. O discuție cu
Torje, Dănciulescu sau oricare alt jucător din ofensiva „câinilor”
pe tema „Cum te simți când intri pe teren de la 0-2 pentru
adversar?” ar aduce reale contribuții în domeniul mai sus amintit.
Aseară a fost un pic diferit, adică s-a plecat de la 1-0 și s-a
ajuns repede la 1-2, dar ideea rămâne!

Frustrările lui Andone, privite de unii la început ca mofturi
sau scuze, au justificare deplină. Deja nu mai contează că vorbim
de Rubio, Garat, Moți, Bordeanu sau orice alt apărător al lui
Dinamo, cazul ar fi dramatic. Probabil n-ar fi de mirare cum, cu ce
au mai îndesat în sac aseară, fundașii lui Andone au reușit să bată
un record vechi de 60 de ani: 18 goluri primite în primele opt
etape. Dureros, dacă ne gândim că atunci Dinamo a terminat
campionatul pe locul 6 din 12 echipe.

Aseară, cu un Vaslui relansat de victoria zdrobitoare pe care o
administrase Oțelului etapa trecută, „câinii” au început curajos.
În primele 20 de minute, Dinamo a zburdat pe teren. Ganea (5),
Torje (9) și N’Doye (13) au ratat trei ocazii importante, care
păreau să fie doar aperitiv la un ospăț pe cins­te al gazdelor.
Lucrurile păreau și mai clare atunci când Ganea a marcat elegant cu
capul (18), după o centrare a lui Bordeanu.

Vasluliul a prins apoi aripi. Wesley, parcă eliberat din frâu de
Caro, a curentat de două ori în cinci minute (34, 39). Prima dată,
l-a forțat pe Bordeanu să trimită în propria poartă, după ce fusese
deschis excelent de Sânmărtean, pentru ca, apoi, tot brazilianul să
fructifice o centrare venită de la același dispecer.

În repriza a doua, Andone a încercat să mute, l-a trimis și pe
Niculae pe teren, în locul lui Rubio, dar este foarte greu să mai
faci față piedicilor pe care propria apărare ți le pune. Penalty-ul
ratat de N’Doye în minutul 90 a pus capăt coșmarului

În minutul 90+3
Dinamo a cerut o lovitură de la 11 metri, însă centralul Augustus
Constantin nu a dictat penalty, deși se impunea. De asemenea,
Kuciak trebuia eliminat pentru al doilea
„galben”

Sunt fericit că am marcat, dar mai important este că am
obținut cele trei puncte. Încet-încet ne revenim”

Wesley Lopez, atacant Vaslui.

„A fost masacru în direct. Arbitrajul lui Augustus a
fost rușinos. Farkaș trebuia eliminat, iar noi am avut penalty în
ultimul minut”

Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

3
goluri
a marcat Wesley în ultimele trei întâlniri
cu Dinamo

Andrei
Cristea, contre cu Mihăescu

Situația tensionată de pe teren s-a extins și asupra băncii de
rezerve, unde Andrei Cristea a avut o nouă ieșire necontrolată, de
data aceasta la adresa lui Iulian Mihăescu. Secundul lui Andone l-a
trimis pe Cristea să se încălzească, dar după câteva minute l-a
chemat pe banca de rezerve, lucru care l-a înfuriat pe ultimul
golgheter al Ligii I. „De ce mă mai trimiți, mă, la încălzire dacă
mă chemi înapoi?”, a fost replica lui Andrei Cristea.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT
PARTIDA DINAMO-FC VASLUI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc…
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Gigi Becali a numit unul dintre principalii vinovaţi pentru înfrângerea cu Lyon:
Gigi Becali a numit unul dintre principalii vinovaţi pentru înfrângerea cu Lyon: "Un singur jucător dacă era schimbat, puteam să-i…
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
"Rabla" 2025 vine cu schimbări majore. Cât costă o Dacia Bigster cu noile tichete
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Taxa pe care trebuie s-o plătească toți șoferii. Nu mai poți parca gratis nici în fața propriei case
Taxa pe care trebuie s-o plătească toți șoferii. Nu mai poți parca gratis nici în fața propriei case
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Importurile Chinei se prăbuşesc pe fondul scăderii cererii şi al intensificării războiului comercial
Importurile Chinei se prăbuşesc pe fondul scăderii cererii şi al intensificării războiului comercial
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
×