VIDEO – Zahăr de la Zaharia. Oțelul a învins Chiajna cu 2-0, datorită jucătorului de 23 de ani

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Insolvență. Salarii neplătite de patru luni de zile. Memorii depuse pentru a deveni liberi de contracte. Acesta este tabloul în care Oțelul a început meciul cu Concordia Chiajna. Peisajul ar putea duce cu gândul la o formație blazată, cu intenții chiar de „sinucidere” sportivă, adică favorizarea adversarului, pentru a trage un semnal de alarmă în direcția propriilor conducători. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat la Galați.

Gazdele de la malul Dunării au turat motoarele mai greu, dar au prins viteza ideală în repriza secundă. În prima parte, doar Mișelăricu s-a evidențiat în două faze: în minutul 10, când a încercat o foarfecă, dar departe de țintă, și în minutul 38, când, scăpat singur cu portarul Râmniceanu, a șutat defectuos. Începutul de parte secundă i-a aparținut lui Tudorie. Puștiul de 18 ani a fost „responsabil” cu ratările (47 și 54). Apoi, a intrat în scenă Zaharia. Mai întâi, a recentrat perfect (74) în careu o minge pe care mulți o credeau pierdută, pentru Astafei, care a deschis scorul cu o lovitură de cap calibrată, probabil, de casca protectoare. Două minute mai târziu, Zaharia n-a mai pasat pentru nimeni. A șutat el, cu efect, de la 20 de metri, pentru 2-0, și l-a calmat de tot pe Șumudică. Oțelul a rezolvat meciul cu Chiajna, dar partida cea mai importantă se joacă în birouri, acolo unde gălățenii trebuie să „treacă” procescul de licențiere, pentru a juca și în sezonul viitor în Liga I.

Echipele de start:

Oțelul Galați: Goicoechea – Mișelăricu, Sîrghi, Prestia, Milea – Cooper, Giurgiu, Lovin, Zaharia – Tudorie, Astafei.

Concordia Chiajna: Rîmniceanu – Savin, Papasterianos, Ioniță, Bambara – Ispir, Roșu – Onduku, Purece, Serediuc – Welington.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA OȚELUL – CONCORDIA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×