Ultimele luni au fost de coșmar pentru Robinson Zapata. Trecut pe linie moartă de conducerea Stelei, portarul s-a pregătit la echipa secundă a Stelei sperând că va reuși să prindă un contract bun în străinătate. După cum ProSport anunțase cu ceva timp în urmă, Zapata are oferte de a juca în Turcia, fiind pe lista de jucători doriți de Hagi la Galatasaray.
„Am câteva variante de a juca în Turcia și în Germania și am mai purtat discuții cu Deportivo Cali”, a declarat columbianul pentru cotidianul El Pais.
De asemenea, portarul se bucură că a scăpat de contractul cu Steaua.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am terminat contractul cu Steaua. Am stat trei ani și jumătate acolo”, a mai adăugat Zapata.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER