De ieri, Robinson Zapata nu mai este jucătorul Stelei. Portarul columbian și-a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu roș-albaștrii, fiind convins de patron să renunțe la contractul său contra salariului pe luna octombrie, plus trei bilete de avion către țara sa natală. Forma bună în care se află Ciprian Tătărușanu, dar și faptul că nu a mai intrat în grațiile patronului, și ale staffului tehnic au făcut din Robinson Zapata un renegat. Intrat în ultimele șase luni de contract, Zapata a primit o ofertă consistentă din Bulgaria, însă portarul a refuzat transferul său către Levski Sofia. Motivul a fost suficient pentru a-i scoate din sărite pe șefii de la Steaua, care plăteau anual 180.000 de euro pentru salariul acestuia. Roș-albaștrii se înțeleseseră cu gruparea bulgară, însă columbianul a vrut să aștepte finalul campionatului pentru a pleca liber de contract și a-și putea negocia singur remunerația.
L-au convins cu salariul pe octombrie
Între timp, Zapata a cedat, iar ieri, cele două părți au ajuns la un acord. Astfel, portarul columbian a fost convins să renunțe la ultimele șase luni pe care le mai avea în contract, primind în schimb salariul său pe luna octombrie și trei bilete cu destinația Columbia.
180 de mii de euro avea Zapata la Steaua
85 de jocuri a evoluat Zapata pentru Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER