Zicu, după Andone!

Redactor:
Mihai Nejneru
Zicu, după Andone!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Andone (foto, stânga) a fost prezentat oficial la ȚSKA
Sofia ieri la prânz, apoi și-a întocmit planul de achiziții
necesare pentru a se lupta la titlu în Bulgaria.

Ianis Zicu pare a fi prioritatea „Fălcosului”, tehnicianul
considerându-l pe mijlocaș un fotbalist „care poate mai mult decât
oferă la ora actuală”. Se pare că tratativele pentru achiziționarea
elevului lui Cornel Țălnar au început săptămâna trecută, când
Giovani Becali a fost la Sofia, având în agendă și o întrevedere cu
președintele grupării bulgare. Poate și de aceea, chiar în ziua în
care a fost instalat oficial pe banca tehnică a roș-albilor din
Bulgaria, Andone și-a declarat public interesul pentru jucătorul în
vârstă de 26 de ani.

500.000 de euro pentru Dinamo

„M-aș bucura să pot lucra cu Ianis Zicu, un jucător bun, pe care
îl cunosc foarte bine”, a explicat antrenorul, făcând referire la
perioada în care a antrenat-o pe Dinamo, iar Zicu era unul dintre
oamenii de bază ai echipei. Dacă oficialii bulgari vor accepta
cererea lui Andone, atunci transferul se va putea produce cu cea
mai mare viteză. Pentru că Dinamo este dispusă să se despartă de
jucător în schimbul a 500.000 de euro, iar Ianis Zicu și-a
manifestat deja interesul de a pleca de la echipa din „Ștefan cel
Mare”.

45 de goluri în
155 de meciuri a
marcat Ianis Zicu în Liga I

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil!…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Interpretul de manele Dani Mocanu îi cere ajutorul lui Donald Trump: „Sistemul din România vrea să mă aresteze”
Interpretul de manele Dani Mocanu îi cere ajutorul lui Donald Trump: „Sistemul din România vrea să mă aresteze”
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×