Derby-ul Craiovei naște pasiuni nebănuite. În contrast cu scrisoarea deschisă trimisă de șefii lui CSU în urmă cu doar câteva zile, prin care îl îndemnau pe Mititelu să uite de războiul fratricid și să se unească, pentru a forma o singură echipă, cele două părți au ajuns azi la acțiuni extrem de violente.
Concret, cu aproximativ două ore înainte de fluierul de start al meciului de pe „Ion Oblemenco”, cele două formații s-au intersectat la vestiare, iar spiritele au degenerat, anunță digisport.ro. Mai întâi, totul s-a rezumat la replici acide și ironii, pentru ca apoi să se ajungă la îmbrânceli și corecții fizice.
Conform sursei citate, protagoniștii neplăcutului eveniment au fost portarul de rezervă al Universității, Andrei Preda, și Mihăiță Pleșan, fotbalistul lui CSU. Preda i-a aplicat mai multe lovituri mijlocașului, care, în urma altercației a ieșit destul de șifonat. Doar intervenția celorlalți colegi l-a salvat pe Pleșan de o corecție și mai severă.
Dincolo de acest incident, organizatorii au avut și ei partea lor de vină în crearea unei stări de tensiune. Echipamentele și bagajele celor de la Universitatea au fost răsturnate și controlate, în tentativa de a împiedica introducerea de materiale pirotehnice în arenă. Cum era de așteptat, nu a fost găsit nicio petardă, fumigenă sau alt obiect de acest gen.
Derby-ul Craiovei are acoperire totală, de la ora 16:00, pe liga2.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER