Tehnicianul echipei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Dunărea Galați, scor 1-0, că situația financiară nu s-a îmbunătățit la gruparea giuleșteană și că este îngrijorat și așteapă să vadă dacă se va aproba planul de reorganizare.
„Situația financiară la Rapid nu s-a îmbunătățit, este aceeași. Sunt îngrijorat. Să vedem dacă se aprobă acest plan de reorganizare de la tribunal. Nu știu dacă vor veni investitori, urmează să vedem. Eu mi-am propus să nu plec de la Rapid decât dat afară. Sper ca acest club să se redreseze și să revină acolo unde a fost”, a spus Moldovan.
El a precizat că meciul cu Dunărea Galați a fost foarte dificil. „A fost un meci foartegreu. Știam că o să fie așa, dar mă bucur că până la urmă am făcut diferența prin Lukanovici, pentru că aveam foarte mare nevoie de această victorie”, a adăugat Moldovan.
Viorel Moldovan a menționat că probabil următorul meci al Rapidului va fi amânat: „Cred că vom amâna meciul cu Berceni, pentru că avem doi jucători, pe Martin și pe Ioniță II, convocați la naționala de tineret„.
De cealaltă parte, antrenorul echipei Dunărea Galați, Ion Balaur, a afirmat că speră ca Rapid să obțină promovarea în Liga I. „Suntem pe ultimul loc și pentru noi un punct era important. Am jucat 45 de minute destul de bine, însă în repriza a doua am cedat și am reușit mult prea puțin în comparație cu ce ne-am propus. Azi Rapidul nu a prins o zi foarte bună, dar sper să promoveze. M-aș bucura foarte mult în primul rând pentru Viorel Moldovan”, a precizat Balaur.
Formația Rapid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dunărea Galați, într-un meci din etapa a XIII-a a primei serii din Liga a II-a. Golul a fost marcat de Lukanovici, în minutul 65.
La 13 septembrie, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, a stabilit data de 22 noiembrie ca termen pentru publicarea tabelului de creditări, în cazul dosarului de insolvență al SC FC Rapid SA. Tabelul ar urma să fie întocmit până la acea dată. De asemenea, vor fi aduse modificări la planul de reorganizare, ca urmare a retrogradării echipei în Liga a II-a, prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).
SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER