Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir se auto propune președinte la Rapid. Acesta a declarat pentru digisport.ro că nu ar refuza o ofertă venită din Giulești.
„Rapid mi s-ar potrivi ca o mănușă, mai ales că eu am iubit Rapidul toată viața. M-aș duce într-o situație în care să fie bani pentru a aduce jucători de valoare și să ne batem la titlu. Nu m-aș duce în situația actuală, când se trăiește de pe o zi pe alta”, a declarat Dragomir pentru Digi Sport.
Patronul Rapidului, Adrian Zamfir neagă însă orice discuție cu fostul președinte LPF și spune că nu se pune problema ca el să ajungă în conducerea administrativă a clubului. „Nu am stat de vorbă cu Dumitru Dragomir și nu l-am oferat să vină președinte la Rapid”, a declarat Zamfir pentru ProSport.
În perioada în care Dumitru Dragomir a fost președinte la LPF, Rapid a fost printre cele mai suspendate echipe din România. Giuleștenii au fost nevoiți să joace peste 15 meciuri fără spectatori. În plus au fost amendați aproape la fiecare partidă disputată pe teren propriu pentru că fanii l-au contestat chiar pe Dumitru Dragomir. Tot în Giulești , 15 suporteri rapidiști au făcut greva foamei în toamna trecută, în semn de protest față de abuzurile comise de Dragomir la Ligă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER