Adrian Mititelu trebuie să se replieze rapid după refuzurile lui ilie Balaci și Aurel Țicleanu de a mai continua să participe la planul de renaștere a Universității Craiova. După ce l-a trecut pe listă pe Nicolo Napoli pentru postul de antrenor, italianul vorbind cu plăcere despre posibilitatea revenirii în Bănie, șeful din Bănie continuă acum discuțiile cu Ovidiu Stângă, pe care l-ar dori în funcția de manager general.
Aflat în Olanda, alături de familie, fostul internațional își exprimă încrederea că va reuși să facă din nou o treabă excelentă la Craiova, dar că va purta o primă rundă de discuții în acest sens abia peste trei săptămâni, atunci când va reveni în România.
„Retragerile lui Balaci și Țicleanu nu mă împiedică să doresc revenirea la Craiova. Nu uitați că acum 7 ani, când am promovat în Liga I, tot eu cu Mititelu am reușit asta și nu au existat alte persoane care să ne ajute. Urmează, însă, ca peste trei săptămâni să revin la Craiova și să discut cu Adrian Mititelu, să vedem ce este de făcut. Știința este echipa mea de suflet și ar fi păcat să nu pun umărul la renașterea ei.
Mai multe nu pot spune acum, pentru că proiectele nu se discută la telefon, ci față în față. Să nu se înțeleagă greșit că nu aș fi vrut să lucrez cu Balaci și Țicleanu, dar dacă lucrurile sunt serioase si Primăria chiar va susține echipa, eu chiar pot ajuta Craiova să renască. Echipa asta trebuie să revină, nu mai poate sta și al treilea an pe bară”, a spus Stângă pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER