Directorul sportiv al grupării Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, la Casa Fotbalului, după stabilirea programului Ligii a II-a, că speră ca FRF să reușească să vândă drepturile TV, ceea ce ar reprezenta o „gură de oxigen” pentru formația sa.
„Am stat lângă fostul meu coleg Ovidiu Burcă, acum principalul favorit la promovare. Rapid pare marea favorită. Dar eu cred că pot apărea surprize, Farul Constanța s-a întărit foarte mult și îi văd favoriți. Nu se știe niciodată, pentru că în Liga a II-a nu e un sistem cu valori individuale, pentru că nu sunt bani. Unii se bazează pe jucători tineri sau pe jucători experimentați, cum este Farul. E greu, sperăm să obținem ceva bani din drepturile TV, pentru că ai un Oțelul, un Brașov, un Rapid, un Mediaș și cred că va fi un interes din partea televiziunilor. Va fi o gură de oxigen să primim o sumă de bani, chiar dacă nu la nivelul Ligii I. Sunt echipe care au făcut istorie în fotbalul românesc„, a declarat Munteanu.
De asemenea, oficialul grupării gălățene speră să găsească înțelegere la conducerea combinatului siderurgic pentru ca echipa să poată evolua pe stadionul Oțelul din Galați și nu la Slobozia, așa cum s-a stabilit ulterior. „Din păcate pentru gălățeni începem în Liga a II-a, dar asta e viața, vom continua și avem speranțe că tinerii noștri jucători vor face tot ce le stă în putință pentru a încerca promovarea. Luni, voi avea o întâlnire cu șefii combinatului și sperăm să ajungem la o înțelegere, să facă practic un cadou orașului Galați și să lase echipa în oraș. Ar fi un gest frumos din partea dânșilor să ne lase să jucăm pe stadionul care ne poartă numele„, a mai spus fostul portar.
La întâlnirea cu reprezentanții cluburilor din Liga a II-a secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, le-a transmis acestora că în cazul în care federația nu va reuși să vândă drepturile de difuzare a partidelor, există și varianta cedării gratis a acestora către un post de televiziune care să transmită imagini în direct din cadrul meciurilor, care ar urma să se dispute toate la aceeași oră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER