Tehnicianul echipei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat sâmbătă, după victoria din meciul cu Farul, scor 3-2, că speră să nu mai trăiască momente precum cele de la această partidă, în care dobrogenii au egalat după ce au fost conduși cu 2-0, însă a precizat că punctele obținute sunt foarte mari.
„Am avut meciul la dispoziție, dar inexplicabil am făcut pasul înapoi, chiar le spuneam la pauză băieților că 2-0 este un scor foarte periculos. Ne-au egalat, dar cel mai important este că am luat trei puncte foarte mari pentru noi. Sper să nu mai trăim astfel de momente, trebuie să fim mai concentrați, dar într-un fel este și normal, pentru că sunt jucători tineri”, a spus Moldovan.
El a precizat că se gândește și la soluții pentru a-și ajuta financiar elevii: „Să vedem, așteptăm o primă din altă parte. Eu în afară de ceea ce trebuie să fac mă gândesc și la soluții pentru a-i ajuta și financiar pe băieți, pentru a avea liniște. Personal eu îmi doresc să duc Rapidul din nou în prima ligă, pentru că știu că mai devreme sau mai târziu va veni și pentru mine recompensa”.
Mijlocașul Alexandru Ioniță II s-a declarat încântat de victorie. „Mă bucur că am câștigat, chiar dacă abia pe finalul meciului. Suporterii sunt obișnuiți cu astfel de meciuri. Încet încet încercăm să ducem Rapidul acolo unde îi este locul, adică în prima ligă”, a spus Ioniță II.
Claudiu Herea consideră că partida cu Farul a fost dificilă: „A fost un meci greu, cu o echipă arțăgoasă, dar ne bucurăm că în final am câștigat. Intrasem în jocul lor la un moment dat, însă important este că am revenit și am luat cele trei puncte”.
Formația Rapid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), echipa FC Farul, într-un meci din etapa a opta a primei serii din Liga a II-a.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER