Antrenorul Viorel Moldovan (41 de ani) se simte dator față de Rapid, club pe care l-a preluat ieri și pe care vrea să-l readucă din sezonul viitor în primul eșalon
Viorel Moldovan spune că a acceptat aproape pe loc oferta de a prelua Rapidul
Noul antrenor le cere suporterilor și oamenilor cu potență financiară să vină cât mai aproape de club
Cum au decurs negocierile cu Adrian Zamfir? Mi-am dorit să vin să antrenez Rapidul, mi-am dorit acest lucru de foarte mult timp și nu am stat prea mult pe gânduri când a sosit oferta. Eu cred că acum se văd caracterele, în momentele dificile, și trebuie să fiu lângă echipă, să ajut cât pot. În viață nu poți să primești tot timpul, trebuie să și dai. Acum cred că pot să dau și eu ceva pentru Rapid, așa cum acest club mi-a dat pe final de carieră.
Nu vă sperie problemele de la club? Vin într-un moment foarte delicat. Nu curge lapte și miere la Rapid, dar eu sper din tot sufletul că, odată cu venirea mea, să creez o stare de spirit, o emulație, iar oamenii de fotbal să vină alături de noi. Echipa asta are o istorie bogată, are tradiție și locul ei este doar în Liga I.
Vă așteptați la o presiune mare? Presiune am avut și ca jucător, dar acum sunt antrenorul Rapidului. Iar în Giulești exigența este foarte mare. Rapid este o echipă care obligă și le transmite și jucătorilor o foarte mare responsabilitate. Rapid este un brand și trebuie să revină cât mai repede în Liga I.
Cum vi se pare lotul actual? Am nevoie de jucători de caracter, care să muncească, să pună capul în bocanc și să dea totul pe teren. Vreau fotbaliști cu atitudine, lângă care să crească acești copii pe care-i avem acum. Există potențial de a promova imediat.
Deci obiectivul este clar promovarea… Nu avem timp de pierdut. Sunt la Rapid București, un club care trebuie să joace în prima divizie. Iar pentru a reuși avem nevoie de stabilitate financiară și de liniște la echipă. Toți cei care iubesc Rapidul trebuie să vină lângă noi. Doar împreună putem reuși să revitalizăm acest club.
„Avem condiții normale, este nevoie de unitate. Vreau să văd angajații că zâmbesc, să văd jucătorii că vin cu plăcere la antrenaÂment. Pentru că nu mai așa poți să obții perforÂmanțe, să fie toată lumea mulțumită”, Viorel Moldovan, antrenor Rapid
„Jucătorii tineri au calitate. Trebuie educați din punct de vedere tactic. Ei trebuie să ducă Rapidul în prima ligă”, Viorel Moldovan, antrenor Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER