Pe 14 septembrie, tot în Ștefan cel Mare, dar în campionat, Dinamo termina în genunchi meciul cu CFR Cluj. Era învinsă cu 2-0, dar, mai important, pierdea trei jucători – Fiip, Feussi și Matei – eliminați de arbitrul Radu Petrescu. La finalul meciului, antrenorul Mircea Rednic, trimis și el în tribună, a contestat arbitrajul. Pe 14 octombrie, la fix o lună, Dinamo a câștigat cu 2-0 meciul din sferturile Cupei Ligii, iar un argument important al alb-roșilor a fost prestația lui Alexandru Tudor, centralul delegat pentru a conduce un meci considerat, probabil, tensionat încă dinainte să înceapă.
În startul meciului, cele două echipe au arătat rău, dar repriza avea să fie una plină de evenimente. Prima decizie importantă pe care Tudor trebuia să o ia, dar nu a luat-o, a venit încă din minutul 8, când Păun a fost lovit fără minge. Mijlocașul clujenilor a ieșit accidentat teren, dar Mevlja a scăpat nesancționat.
Cumva, Cosmin Matei a ieșit la rampă în minutul 22, când a pasat genial pentru Essombe. Vârful dinamovist a preluat ca la carte, l-a fixat pe Mincă și a deschis scorul. Totul bine și frumos, dar Essombe plecase dintr-un ofsaid evident în momentul pasei lui MAtei. Evident, gândurile au zburat instant spre cele trei eliminări dictate de Radu Petrescu în meciul din campionat. Compensație?
CFR a echilibrat jocul, dar Popescu a arătat, la ocaziile lui Petrucci și Gomelt, că e un goalkeeper de viitor. După pauză, Rotariu a înșirat trei fundași și a dus scorul la 2-0. Scenariu din prima parte s-a repetat, CFR a ieșit din nou la joc după al doilea gol primit, dar eforturile elevilor lui Dican au fost zadarnice. Vitor Bruno a lovit bara, înainte să pătrundă în careu și să fie doborât de Steliano Filip. Tudor nu s-a clintit, a aruncat o privire spre asistent, dar a lăsat jocul să continue, cu toate că a existat un contact clar între Filip și mijlocașul clujean. Până la final, clujenii au arătat puțin fotbal, Dinamo și mai puțin, iar echipa lui Mircea Rednic a obținut calificarea în semifinale, unde va întâlni pe Concordia Chiajna, învingătoare în fața ASA-ului.
Dinamo – CFR 2-0 (Essombe 22, Rotariu 55)
22:55 Final de meci! Dinamo câștigă cu 2-0 și ajunge în semifinalele Cupei Ligii, unde va înfrunta Concordia Chiajna.
22:35 Mai sunt 15 minute până la finalul meciului, iar Dinamo a făcut pasul logic în spate, în timp ce clujenii nu mai sunt la fel de prezenți la poarta lui Popescu.
22:25 Schimbă și Rednic. Intră Gnohere și iese Essombe. Atacantul titular al lui Dinamo astăzi a făcut un meci bun. A reușit să marcheze și a contribuit și la ocazia mare a lui Matei.
22:23 CFR cere penalty. La fel ca după primirea primului gol, clujenii trec imediat în atac. Vitor Bruno cere penalty, după un duel cu Steliano Filip, dar Tudor lasă jocul să continue, după ce aruncă o privire spre asistent.
22:15 GOOOOOOOOOOL DINAMO! La două minute după ce clujenii lovesc bara prin Vitor Bruno, Dinamo își mărește avantajul. Rotariu profită de o pasă greșită a lui Camora, recuperează mingea în jumătatea adversă, ia o acțiune pe cont propriu, trece de trei fundași adverși, apoi îl învinge calm pe Mincă și înscrie al patrulea gol al sezonului.
22:09 Lume bună în tribuna oficială. Vlad Munteanu și Adi Mihalcea au venit să-i vadă la lucru pe dinamoviști. De altfel, Munteanu a fost la un pas să devină președintele alb-roșilor în această toamnă.
22:05 A început repriza secundă. Dican a făcut a doua schimbare. Cristian Lopes a intrat în locul lui Negruț.
21:50 Pauză în Ștefan cel Mare, la capătul a 45 de minute care au început greu, cu un fotbal lipsit de spectacol, dar care au continuat într-un mod care ne-a impresionat. A doua jumătate a reprizei a fost încântătoare. Dinamo conduce cu 1-0, după un gol din ofsaid marcat de Essombe. Tot Dinamo a ratat prin Matei și Anton, în timp ce clujenii au dat replica prin Petrucci, Gomelt și Belek. Așteptăm repriza secundă, care sperăm să fie la fel de antrenantă.
21:41 La câteva zeci de secunde după ce l-am lăudat, Popescu face o gafă de proporții, scapă în față o centrare a lui Tiago Lopes, dar Beleck nu reușește să trimită în poartă. CFR are pedigree de echipă mare și domină meciul după golul primit.
21:39 Reflex superb al lui Popescu. Portarul de Cupă al dinamoviștilor are una dintre cele mai frumoase intervenții ale acestui sezon, după un șut la fel de frumos al lui Gomelt. Goalkeeper-ul alb-roșu s-a întins la maximum și a salvat de la rădăcina barei, arătând că are o priză excelentă. Curg ocaziile, avem un meci peste media campionatului.
21:35 BARĂ‚ DINAMO! Elevii lui Mircea Rednic continuă să aibă momente în care joacă superb. De această dată, mingea a curs pe traseul Vojnovic-Rotariu-Palic-Matei, ultimul a așezat-o perfect pentru șutul lui Anton, dar balonul trimis de căpitanul dinamovist a izbit bara transversală a porții apărate de Mihai Mincă.
21:32 Faza controversată de la golul lui Essombe. Imaginea de mai jos arată că atacantul dinamovist se afla în spatele apărării CFR-iste.
21:28 CFR reacționează imediat, dar șutul lui Petrucci e respins de Iustin Popescu. Dinamo răspunde cu o nouă ocazie, dar mai întâi același Essombe, apoi Cosmin Matei nu reușesc să-l învingă pe Mincă.
21:24 GOOOOOOOOOOL DINAMO! Essombe deschide scorul în minutul 22, după o pasă genială a lui Cosmin Matei, care a construit o fază superbă în partea stângă. Atacantul dinamovist a plecat din ceea ce pare, la prima reluare, o poziție neregulamentară, a preluat frumos și l-a învins din 11 metri pe Mincă. Dinamo conduce cu 1-0, iar meciul s-a deschis mult, după un început mai slab.
21:15 A trecut primul sfert de oră, unul echilibrat, în care ocaziile de gol au lipsit. Păun, unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai CFR-ului, s-a accidentat, iar locul său a fost luat de Nouvier. Totuși, Dinamo nu scapă de pericol, pentru că francezul s-a dovedit un fotbalist util în meciurile jucate în vișiniu.
21:00 A început meciului. În ciuda frigului de afară, fanii dinamoviști sunt prezenți la datorie.
20:45 După scandalul de la ultimul meci direct, când dinamoviștii au contestat arbitrajul, CCA și-a luat măsuri de precauție. Alexandru Tudor va fi la centru, ajutat de Ovidiu Artene și Mircea Grigoriu.
20:30 Adus de puțin mai mult de o lună la echipă, Paul Anton l-a impresionat rapid pe Mircea Rednic și s-a impus în Ștefan cel Mare. Astăzi, el va purta banderola de căpitan, cu toate că pe teren se află și Vojnovic, căpitanul obișnuit din acest sezon, și alți jucători aflați de multă vreme la Dinamo, precum Matei sau Filip.
20:15 S-a terminat meciul dintre Chiajna și ASA, ala că ne putem îndrepta atenția spre derby-ul sferturilor de finală, Dinamo vs. CFR. Ambii tehnicieni arată că tratează serios competiția și trimit în teren cele mai bune echipe. Filip, proaspăt revenit din Feroe, unde a făcut deplasarea alături de echipa națională, e titular, în timp ce Gnohere, aflat într-o formă incredibilă, a luat loc pe banca de rezerve, Rednic preferându-l pe Essombe.
Program sferturi Cupa Ligii:
Miercuri
Joi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER