Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat cine e preferatul său pentru a conduce fotbalul românesc în următorii patru ani. Alegerile pentru șefia FRF vor avea loc miercuri, candidații fiind Răzvan Burleanu, actualul conducător, Ionuț Lupescu, Marcel Pușcaș și Ilie Drăgan.
Liviu Dragnea a fost chestionat dacă a discutat cu Ionuț Lupescu sau cu actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, despre alegerile ce vor avea loc miercuri, 18 aprilie. „Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuț Lupescu. A fost singurul care m-a căutat acum o lună și jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, și mi-a spus despre intenția sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui și i-am spus că dacă va fi ales președinte al federației, atunci va avea toată susținerea mea”, a spus Dragnea, conform gsp.ro.
Liderul PSD a continuat: „Nu pot să spun că susțin pe cineva pentru că nu ar fi corect din partea mea, dar dacă aș fi acolo știu cum ar trebui să votez…V-am spus că singurul om cu care am discutat este Ionuț Lupescu. Este nevoie de o schimbare profundă în modul de abordare a fotbalului de către noua conducere a Federației Române de Fotbal. Mi-aș dori ca viitoarea conducere a FRF să reușească să ne reaprindă, nouă, microbiștilor, speranța”.
Politicianul a infirmat și varianta prin care echipa lui Răzvan Burleanu, actualul conducător al FRF, ar fi prezentat alegătorilor din țară un act prin care se arăta că e susținut de omul numărul unu din PSD. „Răspunsul meu este foarte simplu: nu am semnat nicio hârtie de susținere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competență să semnez așa ceva, nici ca președinte al Camerei Deputaților, nici ca președinte al PSD-ului și atât mai puțin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susținere scrisă pentru actuala conducere a Federației Române de Fotbal. Nici măcar verbală. Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc și ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă”, a anunțat Dragnea pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER