Fișa postului unui director de imagine în România: să bată! Bogdan Oprea, patronul BGS, explică pozele din ProSport cu fiul său lovind cu pumnul: „A fost acolo ca director de imagine. Andrei a intervenit alături de colegii lui”

Fișa postului unui director de imagine în România: să bată! Bogdan Oprea, patronul BGS, explică pozele din ProSport cu fiul său lovind cu pumnul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Incidentele din tribune de la meciul dintre România și Ungaria, încheiat 1-1, continuă să fie un subiect de discuție din cauza intervenției violente a celor BGS, companie care trebuia să se ocupe de protecția suporterilor. La o zi de la disputarea partidei, cei de la BGS au emis un comunicat prin care au anunțat faptul că au reziliat unilateral contractul cu Federația Română de Fotbal, iar șeful acestora, Bogdan Oprea, a vorbit despre incidentele de sâmbătă seară, arătându-l cu degetul pe Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a dat declarații contradictorii în ultimele zile. Inițial, a lăudat organizarea partidei, pentru ca apoi să se răzgândească și să acuze BGS.

Luni, ProSport a dezvăluit faptul că Andrei, fiul lui Bogdan Oprea, s-a implicat în bătăile de pe Național Arena, fiind surprins de fotoreporteri în timp ce le oferea o mână de ajutor angajaților tatălui său. Andrei Oprea lovea un om căzut, cu mănuși de bătaie cu întărituri pentru degete. Mai mult decât atât, acesta avea spray cu piper în mână și nu purta însemnele firmei, ci un tricou polo de de la Ralph Lauren. Șeful BGS a oferit pentru sportnews.ro o explicație halucinantă. Bogdan Oprea susține că Andrei a fost pe stadion în calitate de director de imagine, unul care este normal să intervină alături de colegii de firmă în cazul în care lucrurile par să fie ieșite din control: 

„S-au legat total aiurea de el (n.r. – se referea la articolul din ProSport). Fiu-meu are 21 de ani, a absolvit un colegiu care, în ultimii 25 de ani, este între primele 50 de colegii din SUA, nu este un golan. A fost pe stadion ca director de imagine. E bărbat, nu e femeie, a intervenit alături de colegii lui din firmă. Nu a purtat cagulă, ca golanii ăia din galerii, nu și-a pus gluga pe cap. Lui i-a explodat o petardă la 30 de centimetri în fața lui. I-au ars genele! Putea să orbească, ce era să facă? Repet, a fost alături de colegii lui de firmă. Copilul era la muncă, nu făcea smardoisme, golănii. A vorbit cu ungurii în engleză. În schimb, nemernicii care l-au atacat aveau cagule pe cap!”, a fost explicația șefului BGS referitor la subiectul ProSport.


RESPONSABILITATEA UNUI DIRECTOR DE IMAGINE

Asigură o bună promovare a firmei. Reprezintă firma în cazul unor contracte importante. (sursa: referate.ro)


„Colaborarea n-a fost așa cum ar fi trebuit”

„Nu pot eu să fac agenda FRF, să îi spun pe cine să învite în casă. Dar colaborarea nu mi s-a părut că a fost așa cum ar fi trebuit. Când au dat de greu, au renunțat să ne mai susțină. Nu mi se pare OK. Imediat după meci, Burleanu ne-a felicitat. După care s-a răzgândit, după ce au apărut anumite imagini. Au fost date doar anumite imagini. Federația nu a fost alături de noi, oamenii de acolo au făcut acele afirmații publice fără să ne consulte”, a mai declarat Bogdan Oprea pentru sportnews.ro.

„Jandarmeria a dat cu tunul, dar n-a greșit, mulțimea nu mai putea fi stăpânită”

Șeful BGS a continuat, apărându-și angajații și scoțând în evidență neglijența federației de a vinde bilete la meci în zona care se aflau galeriile celor de la Dinamo și „U” Cluj. Cei dintâi sunt considerați a fi unii dintre cei mai violenți suporteri români. „Noi nu am greșit, uitați-vă pe imagini! Am dat cu spray-uri mici, cu jet subțire. În schimb, Jandarmeria a dat cu gaze, cu tunul, dar nu a greșit, fiindcă mulțimea nu mai putea fi stăpânită. Și acum susțin că ne-am făcut treaba cum ar trebui. Avem și noi angajați bătuți. Îmi pare sincer rău pentru acele persoane care au avut de suferit. Îmi pare rău, dar peluzele de pe stadion sunt nesigure. Vin cu copiii la meci… N-ai ce să faci în peluze cu copiii. E o zonă nesigură! Peluzele de pe stadion sunt un focar  de violență, oamenii nu ar trebui să se ducă acolo. Cine se duce, își asumă riscuri. Sunt niște scelerați acolo, ce să cauți cu copilul acolo sau dacă ești gravidă?”, a mai spus Oprea.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×