În ciuda faptului că Grecia este văzută oarecum favorită înaintea meciului cu România, din această seară, există și specialiști care au descoperit motive pentru care „elenii” pot fi ușor numiți outsideri în disputa cu tricolorii pentru un loc la Campionatul Mondial.
Grecii au reușit până în prezent să se califice doar de două ori la un turneu final mondial, prima oară în 1994. Atunci, selecționata balcanică a cunoscut una dintre cele mai mari umilințe din istorie după contactul cu fotbalul mare, plecând din SUA cu trei înfrângeri din trei meciuri posibile, fără a marca vreun gol, dar cu 10 primite. Aceasta a fost și este în continuare cea mai slabă participare a unei selecționate europene la un Campionat Mondial.
La același turneu final, România a ajuns în sferturile de finală, unde a fost eliminată dramatic, la penalty-uri, de Suedia, echipă care a fost și ea scoasă din competiție ulterior de către viitoarea câștigătoare a turneului, Brazilia.
Pe site-ul de statistici InfoStrada, grecii sunt puși în aceeași categorie cu Etiopia și Islanda, formații neînsemnate în fotbalul mondial, dar care se luptă cu Nigeria, respectiv Croația, pentru a obține în premieră biletele la un Campionat Mondial. Africanii sunt cea mai mare țară de pe Continentul Negru care nu a participat vreodată la un turneu final mondial, în timp ce nordicii ar fi țara cu cea mai mică populație dintre toate câte au participat la Campionatele Mondiale. Numărul de locuitori din Islanda (320.000) este mai mic decât cel din Cuiaba (950.000), cel mai mic oraș care va găzdui meciuri de la competiția de anul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER