Marți, naționala va disputa ultimul meci din acest an, contra selecționatei din Danemarca, într-o partida amicală în care Anghel Iordănescu va încerca să le acorde o șansă și unor jucători precum Pușcaș sau Bicfalvi. Sosită ieri la București, delegația danezilor a efectual deja două antrenamente: unul pe stadionul Stelei și altul pe Național Arena.
Mijlocașul Christian Eriksen, coleg de echipă cu Vlad Chiricheș, a vorbit despre situația fundașului român de la națională, care de curând a declarat că nu este fericit la Tottenham din cauza faptului că nu este titular: „Chiricheș este un băiat bun, cu picioarele pe pământ, cu care se poate vorbi ușor. A avut puțin ghinion, nu a jucat foarte mult și cred că ar vrea să o facă, așa cum ar vrea oricine în locul lui”, a povestit Eriksen pentru DigiSport.
Mijlocașul a vorbit zvonurile conform căruia Chiricheș ar urma să plece din iarnă la o altă echipă și despre întâlnirea dintre cei doi din meciul de marți: „Nu am vorbit despre transferuri. Eu mi-aș dori să rămână la Tottenham. Toată lumea își dorește, pentru că e un băiat foarte bun. Sper să rămână. Cât despre amical, România e o echipă puternică. Am văzut rezumatul meciului cu Irlanda de Nord și am văzut că au făcut un joc foarte bun”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER