Grecii ne-au bătut la prime. Au promise 6 milioane de euro pentru calificarea la Euro 2016. Fiecare titular ar câștiga 300.000 de euro

Grecii ne-au bătut la prime. Au promise 6 milioane de euro pentru calificarea la Euro 2016. Fiecare titular ar câștiga 300.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației de Fotbal din Grecia, Giorgos Sarris, a negociat prima de calificare la Campionatul European alături de cei mai importanți patru fotbaliști ai naționalei. S-a decis ca fotbaliștii să împartă 6 milioane de euro în cazul calificării

Înaintea partidei directe din debutul preliminariilor pentru Euro 2016 (duminică, ora 21:45, în direct la TVR1), atât grecii, cât și românii au negociat dur modalitatea prin care fotbaliștii vor fi răsplătiți în eventualitatea calificării la turneul final. Răzvan Burleanu s-a înțeles cu fotbaliștii țării noastre pentru o primă de 180.000 de euro de titular în cazul calificării de pe primul loc, bugetul total pus la bătaie fiind de 3,3 milioane de euro. De partea cealaltă, Giorgos Sarris, președintele federației din Grecia, a purtat negocieri joi noapte cu Salpingidis, Torosidis, Papastathopoulos și cu Samaris. Se pare că părțile s-au înțeles ca fotbaliștii să beneficieze de jumătate din suma pe care UEFA ar vira-o spre federație în cazul unei calificări de pe primul loc. Astfel, din cele aproximativ 12 milioane cu care bugetul federației s-ar îmbogăți în cazul calificării, 6 milioane se vor duce către fotbaliști, titularii urmând să primească 300.000 de euro.

Ranieri aduce democrația: căpitanii au fost votați de echipă

Venirea italianului Claudio Ranieri (62 de ani) pe banca tehnică a naționalei Greciei a produs modificări importante în organizare. Prima dintre modificări a avut drept subiect stabilitea căpitanilor de echipă. Dacă până acum aceștia erau desemnați exclusiv pe baza numărului de selecții, Ranieri a pus echipa să își voteze căpitanii. Astfel, numărătoarea i-a indicat, în ordine, pe Salpingidis, pe Torosidis, pe Papastathopoulos și pe Samaras. Cei patru au fost și cei care au negociat primele de calificare cu președintele federației.


Claudio Ranieri (cu mingea) în mijlocul jucătorilor eleni. Mulți dintre ei joacă în campionatul Italiei și sunt familiarizați cu cerințele noului tehnician

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
A dispărut respectul! Ce s-a întâmplat cu Chiricheș, după ce Becali i-a spus să se retragă și a anunțat că e OUT
A dispărut respectul! Ce s-a întâmplat cu Chiricheș, după ce Becali i-a spus să se retragă și a anunțat că…
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă.…
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Viitura ar putea lovi România diferit faţă de primele estimări. Debitul Dunării creşte rapid la intrarea în ţară
Viitura ar putea lovi România diferit faţă de primele estimări. Debitul Dunării creşte rapid la intrarea în ţară
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
Fiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară
Fiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea.…
Ce preț are Andra pentru o cântare! Nelson Mondialu e foc și pară, a divulgat TOT: „Trebuie să iei tu, pe banii tăi…”
Ce preț are Andra pentru o cântare! Nelson Mondialu e foc și pară, a divulgat TOT: „Trebuie să iei tu,…
Taxe pentru permisul auto. Suma uriașă la care s-a ajuns: Am permis cu sacrificii!
Taxe pentru permisul auto. Suma uriașă la care s-a ajuns: Am permis cu sacrificii!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×