„Indiferent ce facem cu Franța, Răzvan nu va pleca!** Putem scoate un egal” FOTO Tricolorii au decolat spre Paris

Redactor:
Alex Boiciuc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Lupescu are încredere în echipa națională și spune că
elevii lui Răzvan Lucescu se vor descurca în fața Franței și că
s-ar putea chiar întoarce cu un rezultat favorabil de la
Paris.

Oficialul Federației spune că, indiferent de rezultatul meciului de
sâmbătă, Lucescu nu va pleca de la „cârma” „tricolorilor”.

„Un egal ar fi bun la Paris, dar ca să-l obținem trebuie să
muncim mult, să ne dăruim, să alergăm și să fim mai buni. Nu se
pune problema să plece Răzvan chiar dacă va fi un rezultat
nefavorabil cu Franța. Nu este atât de important cine va purta
tricoul cu numărul zece. Îl va purta cineva de la mijloc în sus și
acel cineva trebuie să joace bine. Am fost concentrați cu Belarus
și Albania, dar nu am reușit să câștigăm, am avut ghinion. Avem
șanse să ne întoarcem cu un rezultat favorabil”
, a spus
Lupescu la plecarea naționalei în Franța.

Lupescu a vorbit și de „dubla” grea pe care o au de disputat
„tricolorii” mici cu Anglia: „Sper să facă un rezultat bun,
să marcheze, iar acasă, cu ajutorul publicului, sper să
învingă.”

Echipa națională a României va juca cu Franța sâmbătă, de la ora
22:00, într-un meci din cadrul preliminariilor pentru Europeanul
din 2012. Meciul va fi transmis în direct de Pro Tv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ianis Hagi va fi tată! Elena, soția lui, este ÎNSĂRCINATĂ!!! An aflat ce sex va avea copilul
Ianis Hagi va fi tată! Elena, soția lui, este ÎNSĂRCINATĂ!!! An aflat ce sex va avea copilul
”Abuziv”. Verdictul spaniolilor, după ce Andrei Rațiu a fost din nou titular la Rayo
”Abuziv”. Verdictul spaniolilor, după ce Andrei Rațiu a fost din nou titular la Rayo
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
S-a îndrăgostit de el după ce l-a văzut într-un meci al Rapidului!
S-a îndrăgostit de el după ce l-a văzut într-un meci al Rapidului! "Eu l-am sunat. Vreau să ne vedem". Destinul…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"A sunat ca o explozie". Cine este şoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana din teribilism pe un…
De ce ne amintim VISELE?
De ce ne amintim VISELE?
Ianis şi Elena Hagi vor fi părinţi! Veste uriaşă în familia Regelui, la şapte luni de la nuntă
Ianis şi Elena Hagi vor fi părinţi! Veste uriaşă în familia Regelui, la şapte luni de la nuntă
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei recunoaște
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei…
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
×