După Eric Bicfalvi și George Pușcaș, „Tata Puiu” acordă o șansă lui Laszlo Sepsi (ASA Tg. Mureș) și lui Bogdan Mitrea (FC Viitorul). În meciul cu Irlanda de Nord, Iordănescu se reîntoarce la meseria de antrenor, după opt ani de zile. Iar însuși Victor Ponta, liderul PSD, i-a transmis președintelui FRF că dorește o victorie vineri pe Național Arena. Două zile mai târziu, au loc alegerile pentru președinție.
Anghel Iordănescu, noul selecționer al naționalei, a anunțat duminică seara lotul de jucători care luni se va reuni la Mogoșoaia în vederea disputării a două partide: cu Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie, și cu Danemarca, pe 18 noiembrie. „Tata Puiu” revine după 10 ani pe banca tehnică a tricolorilor vineri, de la 21:45, când România întâlnește Irlanda de Nord, în ultimul meci din acest an din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2016, din Franța. Astfel, pe Național Arena se vor întâlni liderul grupei, cu maximum de puncte din cele trei partide, și ocupanta locului secund, cu șapte puncte.
După ce și-a ales antrenorii secunzi, trei la număr, pe Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea, Iordănescu a surprins atunci când a anunțat stranierii pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Danemarca: Bicfalvi și Pușcaș. Iar duminică seara a continuat în aceeași notă. Laszlo Sepsi, fundașul celor de la ASA Tg. Mureș a fost convocat la națională, în timp ce pentru Bogdan Mitrea, golgheterul Viitorului, se pare ca a sosit momentul să nu mai fie chemat la lot doar de urgență, atunci când se accidentează un fundaș central, așa cum s-a întâmplat în meciurile cu Grecia și cu Finlanda. În ambele episoade, Goian a fost cel care a părăsit cantonamentul naționalei sau a fost incert pentru partida ce urma să aibă loc.
Sepsi are 28 de ani, în timp ce jucătorul lui Gheorghe Hagi a împlinit în acest an 27. Din lot lipsește Budescu, fotbalistul Astrei părând a fi în concordanță cu situația clubului la care evoluează, având prestații șterse în ultima perioadă.
Lotul convocat de Iordănescu pentru meciul oficial cu Irlanda de Nord și pentru amicalul cu Danemarca:
Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Silviu Lung Jr. (Astra)
Fundași: Srgian Luchin (Steaua), Vlad Chiricheș (Tottenham), Florin Gardoș (Southampton), Dragoș Grigore (Toulouse), Cosmin Moți (Ludogoreț), Răzvan Raț (PAOK), Paul Papp (Steaua), Laszlo Sepsi (ASA Tg. Mureș), Bogdan Mitrea (Viitorul)
Mijlocași: Alexandru Chipciu (Steaua), Eric Bicfalvi (Volyn Lutsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Bersheeva), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Lucian Sânmărtean (Steaua), Andrei Prepeliță (Steaua), Gabriel Enache (Astra), Cristi Tănase (Steaua)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Steaua), George Pușcas (Inter Milano), Bogdan Stancu (Genclerbirligi)
sursă lot: frf.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER