Ianis Hagi, Nicolae Cârnaț, Denis Mann sau Andreas Iani s-au oprit la „argint” la prima lor convocare în tricoul naționalei României. Puștii de 12-13 ani, selecționați pentru a lua parte la turneul de la Ankara, au cedat în finala competiției.
După egalul cu Ungaria (0-0) și succesul categoric cu selecționata Turciei (7-0), micii tricolori antrenați de Ion Mățăoanu n-au mai reușit să deschidă și reduta echipei Ucrainei, în fața căreia au pierdut cu 1-0. Ocazii au fost, dar mingea nu a vrut să intre în poartă. „La vârsta aceasta, important este să joace. Sunt jocuri internaționale, deci le vor prinde bine copiilor”, a fost concluzia trasă de Gică Hagi.
Selecționata Under 13 a României, formată pe scheletul „Academiei Hagi”, care a dat șapte jucători, a încheiat astfel pe locul doi turneul de la Ankara, desfășurat în cadrul Jocurilor Mondiale ale Copiilor. Competiția a fost organizată de primăria capitalei Turciei și a găzduit întreceri la 13 discipline sportive. La turneul de fotbal au participat șase selecționate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER