Mircea Sandu salută decizia UEFA: „2020 vine să împlinească ce s-a realizat până acum în fotbalul românesc. Proiectul a început de când eram președinte FRF”

Mircea Sandu salută decizia UEFA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Geneva, UEFA a decis că Bucureștiul va organiza patru meciuri de la turneul final EURO 2020. Trei dintre acestea vor fi în faza grupelor și unul în optimile de finală.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, actualmente membru în Comitetul Executiv al UEFA a vorbit despre decizia forului european. Oficialul a ținut să scoată în față avantajele pe care România le va avea după această decizie, punând accentul în special pe modernizarea infrastructurii.

„2020 vine să împlinească ce s-a realizat până acum în sportul și în fotbalul românesc. Suntem aici, în Comitetul Executiv, și am susținut această decizie. Hotărârea a aparținut Comitetului Executiv. Am pregătit un dosar, a fost bine apreciat și a fost și votat. În mai puțin de 6 ani trebuie să ducem la bun sfârșit modernizarea infrastructurii.

Astfel de evenimente ajută la dezvoltarea unei țări. Vor exista fan zone-uri și în orașe precum Timișoara, Cluj, trebuie modernizate și infrastructurile din aceste orașe. Proiectul a început de mult, de când eram președinte al FRF. Nu vă gândiți la cât o să ajute financiar acest eveniment, gândiți-vă la faptul că de autostrăzi vor beneficia copiii și nepoții noștri. Nu contează cele 2, 3 sau 5 milioane de euro pe care le vom face pe moment”, a declarat Mircea Sandu la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
Florin Prunea a intrat în direct și i-a transmis un mesaj clar lui Adrian Mutu
Florin Prunea a intrat în direct și i-a transmis un mesaj clar lui Adrian Mutu
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
Oamenii de știință au găsit o CLONĂ uriașă în Marea Baltică!
Oamenii de știință au găsit o CLONĂ uriașă în Marea Baltică!
De ce nu l-ai dat afară? Diana Şucu a spus ce discuţii are cu soţul ei, Dan Şucu, despre meciurile Rapidului: Mă implic
De ce nu l-ai dat afară? Diana Şucu a spus ce discuţii are cu soţul ei, Dan Şucu, despre meciurile…
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Veste cumplită despre Monica Pop. A privit moartea direct în față: Un coșmar de neimaginat
Veste cumplită despre Monica Pop. A privit moartea direct în față: Un coșmar de neimaginat
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, trimisă să stingă incendiile din Caraş-Severin
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, trimisă să stingă incendiile din Caraş-Severin
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×