Vasile Miriuță, antrenorul echipei CFR Cluj, îl sfătuiește pe selecționerul Christoph Daum să folosească o formulă cu un singur atacant la meciul de duminică seară, cu Danemarca, de pe Cluj Arena, din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.
Danemarca nu îl sperie pe Vasile Miriuță. Antrenorul echipei CFR Cluj crede că formația antrenată de Age Hareide nu face parte din naționalele de top ale Europei: „Așteptăm o victorie mâine pentru că avem mare nevoie. Putem să-i batem. Jucăm acasă, mulți dintre fotbaliștii noștri evoluează la echipele de club și, haideți să fim serioși, nici danezii nu au o echipă de speriat”, a declarat Vasile Miriuță la Dolce Sport.
Tehnicianul știe sistemul de joc pe care ar trebui să-l folosească selecționerul Christoph Daum în meciu cu Danemarca: „Ar fi bine să jucăm doar cu un atacant pentru a nu pierde la mijloc un jucător de creație. Eu aș juca 4-1-4-1 deoarece avem jucători care pot evolua în acest sistem la națională. Nu trebuie să ne fie frică, nu jucăm împotriva Germaniei, ci cu Danemarca. Am încredere în Daum sută la sută. Dacă nu batem, șansele sunt aproape nule. Trebuie să ne ducem peste ei și să jucăm la victorie. Să facem pressing, să fim agresivi. Nu mai poți să joci la așteptare în fotbalul de azi”, a mai spus Miriuță.
Partida dintre România și Danemarca, din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, se va disputa duminică, pe Cluj Arena, de la ora 21:45.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER