Echipa națională de futsal a României se va reuni joi, 9 ianuarie la Mogoșoaia. După vizita medicală, lotul de 18 jucători va pleca la Sinaia, pentru un cantonament montan. Lotul va reveni la Mogoșoaia pe 14 ianuarie și își va continua pregătirea centralizată până pe 26 ianuarie, când este programată plecarea spre Belgia, unde va participa la Campionatul European. În această perioadă, România va disputa și 2-3 jocuri amicale, în compania unor formații de Liga 1. Antrenorul Nelu Stancea va deplasa în Belgia un lot de 14 jucători, care va fi stabilit în urma acestui cantonament.
La EURO suntem în grupă cu Belgia și Ucraina
La EURO 2014, România este în grupă cu Belgia și Ucraina și va disputa primul joc, în compania țării gazdă, marți 28 ianuarie, de la ora 22:00. În al doilea joc, tricolorii vor înfrunta Ucraina, joi, 30 ianuarie, de la ora 19:30. Ambele partide vor avea loc în Lotto Arena din Anvers. Echipele clasate pe primele două locuri în cele patru grupe, se vor califica în sferturile de finală. Dacă România va reuși acest lucru va întâlni o formație din grupa B, compusă din Rusia, Portugalia și Olanda.
FOTO: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER