Gazonul de pe cel mai nou stadion al României a fost unul pe placul lui Pițurcă: plin de găuri și cu brazdele gata să sară la orice alunecare a jucătorilor. Asta chiar dacă, în orele de dinaintea meciului, FRF a făcut eforturi disperate. Din păcate, suprafața de joc nu s-a ridicat la nivelul evenimentului de ieri-seară.
Pe Național Arena nu s-au desfășurat decât două antrenamente până la ora meciului, dar gazonul arăta de parcă ar fi avut un sezon întreg în spate. Peticit în apropierea careurilor și cu brazde destul de mari desprinse pe cele două margini, covorul de iarbă amintea de cel de la Constanța pe care Pițurcă îl pregătea special în trecutul apropiat pentru adversarii de calibru ai tricolorilor.
Jucătorii Franței au fost surprinși de calitatea proastă a terenului! Evra și Benzema au condus plutonul jucătorilor lui Blanc la inspecția suprafaței de joc și au avut surpriza neplăcută ca atunci când au dat să smulgă câteva fire de iarbă, acestea să se desprindă cu tot cu pământ.
„Stadion avem. Gazon ce ne mai trebuie?” Pentru oamenii lui Victor Pițurcă, gazonul a fost din nou subiect de glumă, la fel ca în urmă cu aproape o săptămână, când au avut primul antrenament pe Național Arena. „Bine că avem stadion, ce ne mai trebuie și gazon!?”, a fost atunci gluma preferată a tricolorilor. În timpul încălzirii, lipirea brazdelor de iarbă sărite din degajările lui Raț sau Goian a căzut în sarcina secunzilor naționalei. Oamenii din staff n-au mai avut ce face însă în timpul meciului, acolo unde bucățile de gazon zburau la fiecare contră dintre francezi și români. Oficialii FRF și cei ai firmei lui Adrian Oprișan, cea care s-a ocupat de plantarea covorului verde, și-au asumat partea de vină în ceea ce privește gazonul noului stadion: „E un risc asumat atât de noi, cât și de federali, acela de a juca atât de repede pe un teren montat într-o perioadă a anului în care existau mari riscuri. Rădăcinile n-au avut suficient timp să se prindă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER