Pițurcă a ținut frâna trasă și la 0-1! Ce le-a comunicat jucătorilor la pauză. Patru întrebări și răspunsuri după înfrângerea cu Turcia

Pițurcă a ținut frâna trasă și la 0-1! Ce le-a comunicat jucătorilor la pauză. Patru întrebări și răspunsuri după înfrângerea cu Turcia
  • Publicat:
  • Actualizat:

DE CE AM CONTINUAT SĂ‚ NE APĂ‚RĂ‚M LA 0-1?

La pauză, Pițurcă le-a cerut jucătorilor să nu înceapă ofensiva și să mizeze pe cartea contraatacului.

La conferința de presă de dinaintea partidei contra Turciei, Victor Pițurcă a surprins atunci când a vorbit despre tactică: „Avem un mic avantaj, pentru că pe noi ne ajută și un egal. Noi nu vom risca”, a declarat selecționerul. A lăsat, așadar, să se înțeleagă faptul că echipa se va apăra și va încerca să marcheze pe un eventual contraatac, dacă vreunul se va materializa. Tactica a dat roade în tur, la Istanbul, iar Pițurcă, superstițios din fire și având liniște în clasamentul grupei și cu un egal, a preferat să o repete.

„Păstrăm tactica, vine și golul”

Până în minutul 22, părea să dea roade. Apoi a venit golul lui Burak Yimaz, iar din prima favorită la calificarea la baraj, România a devenit a treia. Ce a surprins a fost faptul că naționala a continuat să se apere, de parcă dorea să conserve rezultatul, unul care nu ajuta cu nimic în ecuația clasamentului, ba chiar din contră. Nici a doua repriză nu a fost caracterizată de un joc ofensiv, cele câteva mingi ajunse în terenul turcilor fiind, în marea lor majoritate, centrări către un vârf împins care a părut să nu știe ce să facă în fața porții. Surse din interiorul echipei au povestit pentru ProSport faptul că selecționerul le-ar fi spus jucătorilor la pauză să păstreze aceeași tactică pentru „că sigur vine și golul egalizator”. „Nu am avut curaj să atacăm pozițional. Nu se poate! Nu e posibil așa ceva! Altceva nu știm, doar să stăm în apărare și să încercăm contraatac. Le-am arătat poarta. Nu știți unde e? Vă invităm noi!”, a răbufnit la final Balint.

De șase ani n-a mai reușit România să ia șase puncte dintr-o dublă din preliminarii, jucând cu o echipă cu pretenții: 2-1 cu Slovacia la Celje (pe 02.06.2007), respectiv 2-0 tot cu Slovacia la Timișoara (06.06.2007)

Statistică România – Turcia
Posesie    46%-54%
Șuturi la poartă    9-6
Șuturi pe poartă    2-5


Cât de important e Bourceanu la națională? „Omul care stabilește ritmul”

Federalii susțin că absența lui Bourceanu a adus haosul în jocul naționalei, el fiind considerat liderul din teren al tricolorilor: „Alex este de neînlocuit în momentul de față, pentru că este omul care stabilește ritmul de joc al echipei. De la el pleacă totul. Vorbește foarte mult cu ceilalți jucători, îi organizează și  astfel oferă siguranță echipei”.

Faptul că naționala nu are resurse să îl suplinească pe Alex Bourceanu a fost foarte ușor de observat în meciul cu Turcia. Ovidiu Hoban, cel care a fost ales de Pițurcă să îi la locul acestuia la mijlocul terenului, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și, mai mult, a influențat și jocul lui Mihai Pintilii, celălalt închizător al naționalei.

Federalii argumentează: „Meciul acesta ne-a arătat că randamentul lui Pintilii depinde de prezența lui Bourceanu. Cei doi au automatisme formate de la echipa de club și se completează foarte bine. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este partida tur cu Turcia, de la Istanbul”. După meci, aproape toți tricolorii, în frunte cu Vlad Chiricheș, au comentat absența mijlocașului central: „S-a simțit faptul că nu a fost Alex în teren, e un jucător important, dar nu vreau să acuz pe nimeni”.

„Bourceanu a fost o pierdere importantă, ambii mijlocași care au jucat astăzi nu au fost la parametri doriți”, a spus și selecționerul Pițurcă.

Fostul selecționer al naționalei, Anghel Iordănescu, întărește faptul că lipsa lui Bourceanu a fost marea problemă a naționalei: „A fost o mare pierdere, s-a simțit faptul că nu a fost în teren. Nu e un jucător care să le facă pe toate, ca să spui ca naționala e dependentă de el, dar este o piesă foarte importantă în angrenajul echipei naționale”.

601 minute a jucat Alexandru Bourceanu în preliminariile CM 2014


Ce a greșit Pițurcă? Maxim trebuia să fie titular

În decurs de patru zile, Pițurcă a parcurs drumul de la idol la paria. La finalul meciului cu Turcia, fanii i-au cerut demisia, chiar dacă el a încercat la conferința de presă o figură de stil: „Nu cred că se refereau la mine!”. Ce i se poate reproșa lui Pițurcă după înfrângerea de marți? În primul rând, netitularizarea lui Maxim. Jucătorul lui Stuttgart trebuia să fie din primul minut în teren, dar nu în locul lui Tănase, ci al lui Stancu.

În al doilea rând, i se poate imputa strategia temătoare. După golul norocos al turcilor, nu a schimbat mare lucru, așteptând un miracol. Nu s-a produs, pentru că uneori zeul fotbalului ține cu cel care nu păcălește jocul. Pițurcă e vinovat și pentru că tricolorii nu au fost conectați total la miza jocului cu Turcia.

Ultimul detaliu: folosirea jucătorilor care nu au echipe, greșeală pe care de altfel a recunoscut-o la conferința de presă. Altădată, nici măcar nu accepta critici pe această temă. Poziția lui: „am încredere în acești jucători”.


De ce au picat fizic? „În patru zile se puteau recupera”

Cu Turcia, tricolorii nu au mai reușit același joc sclipitor ca în partida cu Ungaria. „Nu am putut să ne revenim după jocul cu Ungaria, nu am rezistat fizic. Când ai niște sarcini de îndeplinit și nu le duci la sfârșit, le pui pe seama oboselii. Poate am greșit și eu pentru că am folosit jucători care nu prea au jucat”, a spus selecționerul.

ProSport a încercat să afle dacă explicația selecționerului stă în picioare, solicitând o părere avizată de la unul dintre specialiștii în domeniul recuperării. Singura dorință a acestuia a fost să nu i se facă publică identitatea. „Îl respect prea mult pe doctorul Pompiliu Popescu”, a punctat el.

Analiza sa sună așa: „În astfel de situații, recuperarea este condiționată de anumiți factori. Pe ce temperatură s-a jucat, ce metode de recuperare și refacere sunt folosite. La ritmul actual, nu e indicat să se joace înainte de 72 de ore, dar studiile de specilitate arată că la patru zile corpul e recuperat total, dacă sunt respectate regulile. Iar cum îl cunosc pe doctorul Pompiliu Popescu, sunt convins că a acordat atenție acestor aspecte. Turcii sunt cel mai bun exemplu că se poate juca la patru zile foarte bine, mai ales că au avut și un drum de făcut. Noi am jucat dubla acasă. După opinia mea, cauzele sunt în altă parte”.

Cât au jucat  tricolorii în acest sezon
Torje: niciun meci jucat, nu a intrat în planurile antrenorului Francesco Guidolin la Udinese
Marica: niciun minut jucat, a rămas fără echipă după ce a plecat de la Schalke
Maxim: 6 meciuri la Stuttgart, 2 goluri, 4 pase de gol: 338 de minute jucate
Stancu: 3 meciuri la Genclerbirligi, 1 gol, 1 pasă de gol: 254 de minute jucate
Pintilii: 10 meciuri la Steaua, 2 goluri, 744 de minute jucate

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×