Reprezentativa României a înregistrat, sâmbătă, prima înfrângere în fața naționalei Ucrainei din istoria meciurilor directe, în urma eșecului suferit, scor 3-2 (1-0), într-o partidă amicală, disputată în deplasare, la Lvov.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA TOATE GOLURILE PARTIDEI! Golurile au fost marcate de Gabriel Tamaș ’56, Daniel Niculae ’65, pentru „tricolori”, respectiv Aliev ’16, Konoplianka ’77 și Chivu ’80 (autogol), pentru Ucraina.
1-0: Aliev a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 38 de metri cu un șut, la firul ierbii, în stânga portarului Bogdan Lobonț.
1-1: Gabi Tamaș l-a învins pe Piatov cu un șut de la circa 40 de metri, portarul fiind mascat de mai mulți jucători și nu a mai putut ajunge balonul.
1-2: Bilașco a interceptat un balon la mijlocul terenului, i-a pasat lui Daniel Niculae și atacantul a depășit trei adversari, după care a marcat cu un șut, pe jos, la colțul din dreapta al lui Piatov.
2-2: Lobonț a respins in extremis o acțiune a lui Șevcenko, balonul a ajuns la Konoplianca și fotbalistul ucrainean a înscris printre picioarele portarului.
3-2: Șevcenko a avut o incursiune în flancul stâng, a trimis balonul peste Lobonț și, venit în viteză, Cristian Chivu a înscris în propria poartă.
România: 1. Lobonț – 2. Maftei, 4. Tamaș, 5. Chivu, 3. Raț – 8. Roman (22. Deac ’78), 6. Rădoi, 7. Ghioane (16. Cociș ’46), 10. Cr. Tănase (18. Răduț ’85) – 9. Bilașco (11. Mazilu ’83), 17. A. Cristea (21. M. Niculae ’46). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Ucraina: 12. Piatov – 5. Cigrinski, 14. Kobin (21. Oleniuk ’58), 15. Oșipko (2. Polevoi ’62), 4. Timoșciuk, 17. Mihalik, 9. Gusev (3. Fedețkîi ’86), 8. Aliev (11. Seleznov ’89), 19. Konoplianka – 10. Milevski (23. Rotan ’83), 7. Șevchenko (16. Hudobiak ’90+2). Antrenor: Mirek Markevici.
Naționala disputase până în prezent trei partide împotriva trupei lui Șevcenko și de fiecare s-a impus: 1-0 (2001, Nicosia), 4-1 (2002, Constanța) și 2-0 (2003, Donețk). La ultimul meci, Adrian Mutu, jucătorul suspendat al Fiorentinei, care oricum nu intra în planurile lui Lucescu Jr, a înscris o „dublă”.
COMENTARIUL LIVE TEXT:Min. 90+4: Final de meci!
Min. 90+4: ⇔ Schimbare la Ucraina: Iese Khudobyak, intră Șevcenko.
Min. 90+2: ⇔ Schimbare la Ucraina: Intră Seleznov, iese Aliev.
Min. 88: ⇔ Schimbare la România: Iese Tănase, intră Răduț.
Min. 88: ⇔ Schimbare la Ucraina: Iese Gusev, intră Fedetskyi.
Min. 85: ⇔ Schimbare la România: Iese Bilașco, intră Mazilu.
Min. 85: ⇔ Schimbare la Ucraina: Intră Rotan, iese Milevski. Min. 84: Deac trimite la Niculae, dar acesta cade în careu.
Min. 80: GOL UCRAINA! Tamaș trimite în proprie poartă!
Min. 78: ⇔ Schimbare la România: Intră Deac, iese Roman.
Min. 77: GOL UCRAINA! Konoplianka înscrie cu un șut printre picioarele lui Lobonț, după ce goalkeeperul blocase un șut al lui Șevcenko din cinci metri!
Min. 74: Aliev trage puternic de la distanță, dar Lobonț reține.
Min. 74: Konoplianka trimite în careu, dar Raț respinge.
Min. 73: Șevcenko este blocat în careul lui Lobonț.
Min. 65: GOL ROMÂNIA! Niculae îl execută pe Piatov cu un șut de la marginea careului!
Min. 65: ⇔ Schimbare la Ucraina: Iese Oschepko, intră Polevoy. Min. 63: Bilașco se resimte și cere intervenția medicilor.
Min. 61: Nicuale trage de la marginea careului, dar Piatov reține.
Min. 60: ⇔ Schimbare la Ucraina: Olinik intră, iese Kobin.
Min. 57: GOL ROMÂNIA! Gabi Tamaș egalează cu un șut de la peste 40 de metri!
Min. 46: ⇔ Dublă schimbare la România, la pauză: Ies cristea și Ghioane, intră Niculae și Cociș. Min. 46: A început repriza a doua.
Min. 45+1: prima repriză se încheie.
Min. 44: Chivu trage de la 25 de metri pe lângă poartă.
Min. 43: Konoplianka trage de la mare distanță, dar mult pe lângă poarta României.
Min. 41: Konoplianka trage din apropiere, dar Lobonț reține fără probleme.
Min. 39: Tănase e surprins în ofsaid.
Min. 38: Șevcenko pătrunde în careu, dar nu mai poate ajunge la balon.
Min. 36: Lobonț scoate în corner o centrare la colțul scurt a lui Aliev.
Min. 32: Minge în careu pentru Kobn, dar Chivu trimite în corner. Min. 29: Gusev este blocat de Chivu în careu.
Min. 24: Minge pentru Șevcenko, dar atacantul nu poate ajunge la balon.
Min. 15: GOL UCRAINA! Aliyev deschide scorul din lovitură liberă, de la peste 25 de metri!
Min. 8: Andrei Cristea ajunge în careu, driblează un adversar și apoi încearcă șutul la colțul lung. Din păcate, mingea se duce pe lângă bară.
Min. 6: Tănase vrea să-l angajeze pe Raț în careu, dar mingea este prea puternică. Min. 1: A început meciul!
Echipele de start:
ROMÂNIA: Lobonț – Maftei, Tamaș, Chivu, Raț – Roman, Rădoi, Ghioane, Tănase – An. Cristea, Bilașco UCRAINA: Piatov – Mihalic, Cigrinski, Oschepko, Kobin – Gusev, Aliev, Timoșciuk, Konoplianka – Șevcenko, Milevski
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER