Prunea: „Răzvan a pregătit foarte bine meciul, dar acum suntem la mâna celorlalte rezultate”

Redactor:
Bitescu Wili
Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul portat al României, Florin Prunea, apreciază jocul
echipei României din meciul de la Paris și spune că echipa
națională a arătat mult mai bine decât până acum, remarcându-l pe
portarul Pantilimon.

„Primul gol a fost marcat dintr-un offside evident și
totul s-a năruit. Păcat, pentru că a doua repriză a fost una dintre
cele mai bune reprize ale naționalei din ultimii ani. Am pus
presiune, am ieșit, s-a văzut clar. Lucrurile sunt clare acum, vom
rămâne la mâna celorlalte rezultate și nu va depinde numai de
noi.

Franța e favorită la primul loc, iar noi ne vom lupta pentru locul
2. Răzvan a pregătit foarte bine meciul. I-a dat credit lui
Pantilimon și cred că a făcut alegerea corectă. A fost un joc bun,
chiar foarte bun. E un real câștig pentru națională, e serios și
trebuie susținut. Chivu și Tamaș au făcut un joc perfect, am avut
și ocazii, dacă marcam în repriza a doua, puteam câștiga„,
a spus Florin Prunea la Sport.ro

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, sâmbătă, pe
Stade de France, cu scorul de 2-0 (0-0), de selecționata Franței,
într-un meci contând pentru etapa a III-a a grupei D a
preliminariilor Campionatului European din 2012. Golurile au fost
reușite de Loic Remy ’83 și Gourcuff ’90+3.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
Oamenii de știință au găsit o CLONĂ uriașă în Marea Baltică!
Oamenii de știință au găsit o CLONĂ uriașă în Marea Baltică!
De ce nu l-ai dat afară? Diana Şucu a spus ce discuţii are cu soţul ei, Dan Şucu, despre meciurile Rapidului: Mă implic
De ce nu l-ai dat afară? Diana Şucu a spus ce discuţii are cu soţul ei, Dan Şucu, despre meciurile…
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Ruşii ne lovesc cu ce au la îndemână: Nimeni nu face nimic
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Ruşii ne lovesc cu ce au la îndemână: Nimeni nu face nimic
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Poliţist bucureştean participant la susţinerea lui Georgescu, lăsat fără armament şi cercetat
Poliţist bucureştean participant la susţinerea lui Georgescu, lăsat fără armament şi cercetat
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×