Raț: „Un eșec cu Albania ne scoate din cărți!”

Raț:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Raț s-a refăcut după accidentarea suferită zilele trecute
și este apt pentru „dubla” cu Albania și Belarus.

Cum vezi confruntarea de vineri seara?
Albania este o echipă imprevizibilă și ambițioasă. Poporul albanez
este caracterizat prin ambiție. Teoretic pare un adversar facil,
dar asta nu înseamnă că vom intra pe teren și deja am câștigat cu
3-0. Va fi foarte greu și nu încerc să găsesc o scuză pentru un
eventual eșec.

Ți-ai revenit complet după accidentare?
Din punct de vedere fizic sunt în regulă. Sper că nu vor mai fi
probleme și voi putea juca în ambele meciuri. Pauza mea nu a fost
decât de 6-7 zile, apoi am trecut la antrenamente normale.

O noua campanie, un debut cu dreptul?
Bineînțeles că ne dorim șase puncte în cele două meciuri, iar în
această campanie orice eșec, mai ales acasă, ne va scoate din
cărțile pentru calificare.

Cât de dificil va fi mâine?
Trebuie să facem totul pentru a câștiga fiecare meci și pentru a
aduna cât mai multe puncte. Iar disputa cu Albania este prima
ocazie pentru a demonstra că ne dorim să ajungem la Campionatul
European din Ucraina și Polonia.

Suporterii nu mai au încredere în națională…
Indiferent ce se spune despre șansele de calificare ale noastre,
ale Franței sau ale altei echipe, important este ceea ce se
întâmplă pe teren. Cu siguranță va conta și absența lui Chivu,
pentru că el până la urmă este cel mai important om al nostru și
trebuie să ne descurcăm și fără el.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României

Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei

Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului

Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat

BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România

BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT

BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!

Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună

Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre

Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea

Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲

Călin Georgescu, devastat. Becali a aflat cum îl vor sabota: Nu-l lasă să candideze, știu ceva mai multe

Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România

S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public

Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?

FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion

Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?

Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile

×